"Preotul e tot om, dintre oameni. Vă mai mângâie, vă mai mustră, însă voi nu trebuie să vă supărați.Primiți, deci, pe preoți!
Căutați-i nu numai când vă merge rău în casă! Dacă vreți să nu aveți păcate multe și să nu ziceți mult, cât mai des să vă spovediți."
(Pr. Ioanichie Bălan)
)

Postare prezentată

sâmbătă, 14 iulie 2018

“Credeti ca pot sa fac Eu aceasta?” Duminica a VII-a dupa Rusalii; Matei 9, 27-35

Plecand Iisus de acolo, doi orbi se tineau dupa El strigand si zicand: Miluieste-ne pe noi, Fiule al lui David. Dupa ce a intrat in casa, au venit la El orbii si Iisus i-a intrebat: Credeti ca pot sa fac Eu aceasta? Zis-au Lui: Da, Doamne! Atunci S-a atins de ochii lor, zicand: Dupa credinta voastra, fie voua! Si s-au deschis ochii lor. Iar Iisus le-a poruncit cu asprime, zicand: Vedeti, nimeni sa nu stie. Iar ei, iesind, L-au vestit in tot tinutul acela.

Si plecand ei, iata au adus la El un om mut, avand demon. Si fiind scos demonul, mutul a grait. Iar multimile se minunau zicand: Niciodata nu s-a aratat asa in Israel. Dar fariseii ziceau: Cu domnul demonilor scoate pe demoni. Si Iisus strabatea toate cetatile si satele, invatand in sinagogile lor, propovaduind Evanghelia imparatiei si vindecand toata boala si toata neputinta in popor.


Puterea lui Dumnezeu si smerenia Ortodoxiei

“A crede in Puterea lui Dumnezeu este uneori mult mai mult decat a-L marturisi pe Dumnezeu.


Sunt oameni care cred in existenta lui Dumnezeu si atat.

Sunt oameni care cred ca Dumnezeu este Cel care poate face si participa la aceasta facere.

De cele mai multe ori ne asemanam celor doi orbi carora Iisus le-a deschis ochii. Suntem vazatori, dar nu avem ochii deschisi ca sa vedem puterea lui Dumnezeu, putere in care respiram, iubim, crestem.

Din fiecare cupola de Biserica Ortodoxa, Iisus ne priveste, cuprinzandu-ne pe toti cu iubire.

Puterea lui Iisus este iubirea, iubirea ca unica taina vazuta si simtita, iubirea care-si revarsa harurile in cele sapte Sfinte Taine.

Intre Puterea lui Dumnezeu-Hristos si puterea noastra penduleaza permanent acel nu se poate…

Pe cat de adanca, pe-atat de simpla afirmatia omului plin de bogatia sensurilor marturisitoare: mare e Puterea lui Dumnezeu.

Cred intru Unul Dumnezeu… si, cred Doamne si marturisesc – devin pentru un astfel de om: cred Doamne in Puterea Ta, sau cred Doamne ca poti sa faci din mine un sfant, ca poti sa faci din gunoi – mireasma de flori, ca poti sa faci din vierme – fluture, ca poti sa ma faci sa pot.

In fata Puterii lui Dumnezeu ne simtim mici, dar nu si neinsemnati.

Aceiasi oameni care spun despre Dumnezeu mare este puterea Lui, afirma despre ei, in repetate randuri: Doamne, n-avem nicio putere. Au ei dreptate? Da. Pentru ca, in momentul in care vrei sa faci ceva, dar, din aceasta facere excluzi puterea lui Dumnezeu, afirmand eventual (indiferent si rece) doar ca El exista, chiar in acel moment iti dai seama ca n-ai nicio putere.

Iisus i-a intrebat pe cei doi orbi: credeti ca pot sa fac Eu aceasta? si ei au raspuns: Da, Doamne!
Orbilor vindecati din aceasta pericopa le este alaturat un mut si el vindecat de Mantuitorul, pentru ca puterea lui Dumnezeu trebuie si vazuta si glasuita.

Sfantul Apostol Pavel, in Epistola intaia catre Corinteni, cap. IV, 20, face o afirmatie care, aparent, contrazice intreaga Evanghelie: Imparatia lui Dumnezeu nu sta in cuvant, ci in putere.

Ei bine, din Puterea lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, se transmite Sfintei Cruci puterea care lucreaza in lume. Crucea, pentru mantuire este Puterea lui Dumnezeu (I Cor., 1,18).

Cei doi orbi trebuiau sa vada Puterea lui Dumnezeu si nimeni sa nu stie; mutul trebuia sa glasuiasca Puterea lui Dumnezeu si fariseii acestei lumi sa se tulbure iarasi…

Smerenia Ortodoxiei…”

(Preot Sever Negrescu, “Faramituri de cuvinte – lecturi evanghelice pentru Duminici“, Editura Mitropolia Olteniei, 2007)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!