"Preotul e tot om, dintre oameni. Vă mai mângâie, vă mai mustră, însă voi nu trebuie să vă supărați.Primiți, deci, pe preoți!
Căutați-i nu numai când vă merge rău în casă! Dacă vreți să nu aveți păcate multe și să nu ziceți mult, cât mai des să vă spovediți."
(Pr. Ioanichie Bălan)
)

Postare prezentată

Corabia - Duminica a IX-a după Rusalii

vineri, 10 august 2018

Credința este ca o piatră puternică. Împotriva iubirii de argint

Sf. Ioan Gură de Aur
din „Tâlcuiri la Epistola Întâi către Timotei”
 
Deci, să fugim de o asemenea ştiinţă, iubiţilor, şi să ne alipim de credinţă, care este piatra cea puternică. Nici râurile şi nici vânturile abătându-se peste ea, cu nimic nu ne vor putea vătăma, căci noi stăm neurniţi pe aceasta ca pe o piatră. Tot aşa şi în viaţa aceasta, dacă avem acea puternică temelie, noi stăm în siguranţă, nesuferind iarăşi nici un rău. Cel ce preferă să aibă acea bogăţie, nu va întâmpina nici un rău; acela va avea lauda, slava, cinstea, plăcerea. Toate acestea sunt sigure şi fără nici o schimbare, în timp ce toate cele de aici se prefac, şi stau într-o schimbare necontenită, toate se transformă. Căci ce voieşti să-ţi spun? Despre slavă? „Când va muri el, zice, nu va lua toate, nici nu se va pogorî cu el slava lui” (Psalmi 48, 18), ba de multe ori, chiar trăind, nu va rămâne cu dânsul acea slavă. Nu aşa sunt însă cele ale virtuţii, ci toate rămân. Cel slăvit aici din cauza stăpânirii ce poate o are, de-ndată ce un altul i-a luat stăpânirea, el a devenit om obişnuit, şi unul dintre cei stăpâniţi. Bogatul de-ndată ce 1-au călcat hoţii, sau a căzut victimă clevetirilor şi intrigilor, fără de veste a devenit sărac. Nu însă tot aşa sunt şi cele ale noastre. Cel înţelept, dacă este cu băgare de seamă asupra sa, nimeni nu va putea să-i răpească înţelepciunea lui. Pe cel ce se stăpâneşte pe sine, nimeni şi nimic nu-l va putea stăpâni.


Dacă stăpânirea aceasta este mai bună, vom afla examinând faptele. Ce folos poate fi, spune-mi, în a stăpâni cineva popoare întregi, şi a fi în acelaşi timp rob patimilor? Şi ce vătămare poate fi, de a nu stăpâni pe nimeni, dar, în acelaşi timp de a fi mai presus de tirania patimilor? Aceasta este libertate, aceasta este stăpânire, aceasta este adevărata împărăţie, pe când acelea sunt sclavie, chiar dacă ar avea unul ca acela mii de diademe pe cap. Căci, când stăpânirea lui cea dinăuntru îl face sclav la o mulţime de stăpâni — vorbesc de iubirea de argint, iubirea de plăceri, mânia, şi celelalte patimi —, ce folos are diadema? Mare este tirania patimilor, când nici cununa ce aşteaptă pe cei drepţi nu este în stare să scape pe cineva din acea supunere tiranică. Este întocmai ca şi cum cineva ar cădea în mâinile barbarilor şi le-ar sluji, iar aceia voind a-şi arăta o mai mare autoritate, nu numai că i-ar răpi diadema, ci mai mult, l-ar pune să care apă, să slujească la bucătărie, şi în fine i-ar porunci să facă şi alte slujbe, ca astfel şi dânşii să-şi arate o mai mare autoritate, în acelaşi timp şi pe acela mai mult să-1 ruşineze; tot aşa se petrece şi cu patimile, care se poartă cu noi mai barbar decât orice barbar. Cel ce dispreţuieşte patimile, îşi bate joc de barbari, pe când cel ce cade sub puterea patimilor, va suferi rele mai mari decât de la barbari. Barbarul, când are putere, torturează trupul, dar patimile muncesc sufletul şi-1 rod din toate părţile. Barbarul, când are putere, predă trupul morţii temporale, în timp ce patimile îl predau morţii viitoare şi veşnice, încât liber este cel ce are libertatea desăvârşită asupra patimilor şi este rob cel ce cade sub stăpânirea patimilor dobitoceşti.

Nici un stăpân — chiar de ar fi cel mai tiran — nu porunceşte astfel de porunci crude şi barbare, ca cele ce urmează: „necinsteşte-ţi, zice, sufletul fără vreun folos; bateţi joc de Dumnezeu, dispreţuieşte însăşi natura, şi chiar tată de ţi-ar fi, sau mamă, tu nu avea nici o sfială, ridică-te asupra lor”. Acestea sunt poruncile arghirafiliei, sau ale iubirii de argint. „Jertfeşte-mi, zice, nu viţei, ci oameni.” „Jertfiţi oameni, zice, căci viţeii s-au sfârşit” (Osea 13, 2), dar aceasta nu zice aşa, ci fiind încă viţei „jertfeşte-mi, zice, oameni, jertfeşte-mi pe cei ce nu m-au nedreptăţit cu nimic. Chiar încă dacă au făcut binele, tu ucide-i. Tuturor fii războinic, fii duşman comun al tuturor, ba chiar şi naturii, şi lui Dumnezeu. Strânge-ţi aur, nu ca să te îndulceşti din el, ci ca să-1 păstrezi, ca munca să o faci mai mare.” Căci nu este cu putinţă ca iubitorul de argint să fie şi iubitor de plăceri, fiindcă se teme nu cumva să-şi împuţineze aurul, nu cumva vistieriile lui să scadă. „Fii treaz, zice, pe toţi să-i bănuieşti, şi pe slugi, şi pe prieteni. Fii păzitor al celor străine. De vezi cumva vreun sărac mort de foame să nu-i dai, ci, dacă este cu putinţă, jupuieşte-i şi pielea de pe el. Jură-te, minte, jură strâmb, învinovăţeşte, cleveteşte, şi chiar de ar fi nevoie, să fii pus pe foc; nu te da în lături chiar dacă vei suferi mii de morţi, sau dacă vei răbda de foame, sau de te-ai zbate cu boala.”

Sau oare nu despre acestea legiuieşte iubirea de argint? „Fii obraznic şi fără ruşine, zice, fii îndrăzneţ fără margini, spurcat şi de nesuferit, fără milă, omorâtor de tată şi de mamă, mai mult fiară sălbatică decât om. Să întreci orice şarpe cu veninul ce iese din tine, pe orice lup cu răpirea, şi chiar de ar fi nevoie ca să ajungi la răutatea diavolului, nu te da în lături. Ignoră total pe binefăcătorul tău.” Oare nu acestea le spune, şi nu de acestea se aud?

Dar Dumnezeu spune cu totul contrar. „Fii prieten cu toţi, zice, fii blând, de toţi iubit, pe nimeni să nu respingi fără cauză, cinsteşte pe tată-tău, pe maică-ta, bucură-te de slavă curată, fii nu om, ci înger în trup. Sa nu grăieşti nimic necinstit, nimic mincinos, şi nici chiar să gândeşti aşa ceva. Vino în ajutorul celor săraci, nu-i obliga să fure, ca să aibă, nu fi batjocoritor şi cutezător.” Şi cu toate acestea nimeni nu ascultă! Oare nu cu dreptate este gheena? Nu cu dreptate focul şi viermele cel neadormit? Până când oare ne vom precipita spre prăpastie? Până când oare vom păşi pe spini? Până când oare vom călca pe cuie şi vom fi atât de nerecunoscători? Suntem sub stăpânirea unor tirani cruzi, pe bunul Dumnezeu L-am părăsit, pe Cel ce nu spune nimic greoi, nimic barbar, nimic de nesuferit, ci din contră ne procură toate cele de trebuinţă şi mult folositoare nouă. Să ne deşteptăm odată, să ne reculegem, să iubim precum trebuie pe Dumnezeu, ca astfel să ne învrednicim de bunurile cele făgăduite celor ce-L iubesc pe El. Prin harul si iubirea de oameni a Domnului nostru, Iisus Hristos, Căruia împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh se cuvine mărirea, puterea şi slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!