"Preotul e tot om, dintre oameni. Vă mai mângâie, vă mai mustră, însă voi nu trebuie să vă supărați.Primiți, deci, pe preoți!
Căutați-i nu numai când vă merge rău în casă! Dacă vreți să nu aveți păcate multe și să nu ziceți mult, cât mai des să vă spovediți."
(Pr. Ioanichie Bălan)
)

Postare prezentată

miercuri, 8 august 2018

Să crezi în Dumnezeu în sensul că te lași în voia lucrării Lui

Arhimandrit Simeon Kraiopoulos
 
Astăzi, într-o anume împrejurare la Spovedanie, mi-am amintit ceva ce am văzut cândva la Strasbourg, și m-a impresionat foarte mult. Între Strasbourg, care este un oraș francez și Koln, un oraș german, trece râul Rin, care desparte cele două orașe. Este un râu navigabil, mare, pe care urcă și coboară vapoarele. Nemții, în partea lor au construit o trecere inegală, de aceea au fost silți să ridice puțin podul de linie ferată, care trece pe deasupra râului și unește cele două orașe și să-l mute puțin mai spre stânga.


Așadar, au început să lucreze și au pregătit noile fundații ale podului puțin mai înalt și puțin mai la stânga. După ce le-au pregătit pe toate, a venit ceasul să ridice podul. Și s-a întâmplat să trec pe acolo cu puțin înainte de amiază, să fi fost ora două, oră în care ridicau podul de pe locul lui, ca să-l mute pe noile fundații. Și cu gândul că trenul întârzie, m-am dus și m-am întors pe jos. Nu știu câte ore au trecut, poate patru sau cinci, dar în tot cazul, îmi amintesc că în ceasul în care plecam, aceștia dislocau podul de pe vechile fundații, iar când m-am întors, deja îl ridicaseră – un pod pe linie ferată, care avea mulți metri lungime. Lângă el era un pod rutier. Și pe acela l-au pus pe alte fundații noi, în câteva ore ale unei după-amieze și l-au asamblat.  Aici, în Grecia, ar fi trebuit aproape doi ani.

Nu știu cum de m-am gândit astăzi la acest lucru. Deci am zis în mintea mea: podul a fost așezat unde trebuia, dar pentru câteva minute, când a fost transportat dintr-un loc în altul, a fost în aer.

Desigur, l-au purtat macaralele. Nu se putea altfel, ca să fie pus pe noile ancadramente, pe noii stîlpi, trebuia ca podul să fie pentru puțin timp în aer.

Exact același lucru trebuie să se întâmple cu fiecare suflet. Dumnezeu îl ia de aici și-l duce dincolo, îl rânduiește într-un fel sau altul și-l silește în diferite feluri, ca și cum i-ar zice:
„Lasă această fundație pe care te afli, las-o pe aceasta cu care te-ai obișnuit și lasă-Mă să te ridic în aer.”

În împrejurarea aceasta, cineva va simți pentru o scurtă perioadă de timp că este meteorit, că se găsește în aer. Există o asemenea stare intermediară până când omul este așezat pe temeliile lui Dumnezeu, ca și cum ar fi întotdeauna cu Dumnezeu.

Se va întâmpla însă acest lucru? Adică va simți cineva că se află în aer?

Cei care înțeleg lucrurile așa, la început se conving în mod rațional și după aceea lasă inima lor să creadă. Dar să nu spui în mod formal „cred în Dumnezeu”, pentru că nu te folosești cu nimic de aceasta.

Să crezi în Dumnezeu în sensul că te lași în voia lucrării Lui.

Adică te încredințezi lui Dumnezeu și după aceea El face toată lucrarea în sufletul tău.

Luați aminte însă, nimeni nu lasă vechea stare, dacă nu are curajul să rămână în aer, adică să treacă imediat de la un amplasament la altul, de la o stare la alta, căci de regulă nu se întâmplă acest lucru.

În tot cazul, trebuie oricum să se afle în aer. Acesta este traseul care se realizează prin credință. Desigur, cineva crede în Dumnezeu, dar credința în această situație înseamnă: nu mă sprijin pe nimeni, nu mă susține nimeni, nici nu simt că mă ține ceva, ci sunt suspendat în aer. Pretutindeni, într-un fel oarecare, există haos, sunt pregătit să mă zdrobesc, să mă sparg, însă cred că Dumnezeu ține în mod nevăzut,fără să înțeleg și mă poartă precum macarelele purtau podul în situația pe care am amintit-o. Există și alte situații asemănătoare.

Așadar, cine va crede astfel, va fi așezat de Dumnezeu pe fundamentele altei vieți și va avea această realitate întreagă: se va arăta Dumnezeu Însuși în viața lui, va începe să aibă experiențele vieții celei adevărate, care cu siguranță este altceva.

Oricât ni s-ar părea de curios, de incredibil, eu socotesc în acest moment – o cred și o spun cu tărie – că cei dintre noi care ne aflăm aici în acest ceas – chiar și cei care au probleme de natură psihică, care îl chinuiesc mult pe om – vor crede aceste cuvinte se vor afla în altă stare, chiar dacă, pe moment, i se pare cuiva că pierde.

Taina suferinței – Simeon Kraiopoulos
– Editura Bizantina

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!