"Preotul e tot om, dintre oameni. Vă mai mângâie, vă mai mustră, însă voi nu trebuie să vă supărați.Primiți, deci, pe preoți!
Căutați-i nu numai când vă merge rău în casă! Dacă vreți să nu aveți păcate multe și să nu ziceți mult, cât mai des să vă spovediți."
(Pr. Ioanichie Bălan)
)

Postare prezentată

Corabia - Duminica a IX-a după Rusalii

duminică, 21 octombrie 2018

Iisus Hristos, izbăvitorul de demoni

Avem un Dumnezeu deranjant pentru aliații diavolului și pentru diavol ca atare. La două mii de ani de la minunea povestită nouă de evanghelistul Luca (Luca 8, 26-39), despre care nu trebuie să uităm că era medic, suficienții mediocrității în cunoaștere ne vorbesc despre cum astfel de povești sperie copiii. Și trebuie evitate din cultura lor. Ori transformate în opționale ore de religie, ca istorie a cugetării umane. Aș fi de acord cu ei, dacă diavolul ar fi o poveste. O găselniță și atât. Evanghelia aceasta – și nu este singura – ne arată că nu e chiar cum propovăduiesc dumnealor. Un medic de talia Sfântului Luca nu putea greși diagnosticul.

Că prima minciuna a diavolului este aceea că nu există pare să fi uitat toată lumea. Dar să nu-l vezi cum diluează toate adevărurile, cum eludează dreptatea, cum manipulează și resoarbe în găselnițele sale energii umane, transformându-le în rebuturi sufletești, trebuie să fii orb.
Eu cred că parte din scenariul după care, obsesiv și distonant cu starea de lucruri din viața școlii, este atacată tocmai materia care cere copiilor prezență de spirit și vedere duhovnicească asupra vieții, care conferă o valoare în plus față de crisparea generală în care trăim – mă refer acum la credință –, este o lucrătură parșivă și cu miasmă de cultura iadului. De altfel, relativizarea credinței este aceea care lovește cel mai amplu, inclusiv în construcția europeană pe care anti-religioșii ne-o propun. Când începem să ne învecinăm cu un nou imperiu islamic, când dau pe-afară de dosare penale amvoanele politicului, când Biserica însăși face un periculos balans pe sârma ce desparte credința de fidelisme populiste, ultima măsură de care avem nevoie, ultimul proiect pe care simt nevoia să-l citesc este acela al subversionării credinței spre religios mediocru.

Mântuitorul Hristos nu are nevoie de recunoașterea noastră parlamentară ca să fie Viu! Nici să poarte de grijă unei lumi care-L refuză și Îl alungă în cotloanele obscurantismului ateu. El vine, face minunea și pleacă mai departe. Pentru El, diavolul nu este un partener de dialog. Nici nu-l acceptă ca propunător de structuri educaționale. Roada demersurilor Mântuitorului sunt liniile de forță ale Raiului. Iar Raiul, recunosc, este opțional. Ca și iadul. Avem, așadar, mereu de ales între o cultură euharistică, legată de Înviere și Rai, și o cultură a satanizării ideologice. Să fie chiar atât de greu să vedem ce avem de ales? Desdrăcitul din Evanghelie a ales. S-a întors vestind cetății binele săvârșit. Noi?

 Pr. Conf. Dr. Constantin Necula


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!