"Preotul e tot om, dintre oameni. Vă mai mângâie, vă mai mustră, însă voi nu trebuie să vă supărați.Primiți, deci, pe preoți!
Căutați-i nu numai când vă merge rău în casă! Dacă vreți să nu aveți păcate multe și să nu ziceți mult, cât mai des să vă spovediți."
(Pr. Ioanichie Bălan)
)

Postare prezentată

Corabia - Duminica a IX-a după Rusalii

marți, 18 decembrie 2018

Hristos se naşte, vine în lumea noastră, să-L slăvim cu recunoştinţă întru credinţă

“Iubiţii mei fraţi,

“Astăzi, Fecioara naşte pre Stăpânul înăntrul peşterii”,
“Astăzi, Betleemul primeşte pe cel ce locuieşte din veac cu Tatăl”,
“Astăzi, îngerii, pre pruncul născut după cuviinţă Îl slăvesc”.

Repetând cuvântul “astăzi”, Biserica noastră încearcă să ne introducă în duhul acestei mari sărbători a Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos. Toate propoziţiile sunt la timpul prezent, toate au loc astăzi, toate se petrec în prezent. Betleemul nu este departe, iar evenimentul nu este o veche poveste. Toate acestea se fac pentru toţi oamenii, pentru fiecare epocă, şi se petrec şi pentru noi, credincioşii acestei vremi, bogaţi sau săraci, puternici sau neputincioşi, drepţi sau păcătoşi, pentru cei care sunt încovoiaţi de povara istoriei şi a vieţii de zi cu zi, dar şi pentru cei care-şi pun nedejdea în Împărăţia lui Dumnezeu şi întru veşnicie. Evenimentul Dumnezeieştii Întrupări este un fapt care s-a petrecut cândva în istorie, dar bucuria şi binecuvântarea Lui îmbrăţişează întreaga istorie, toate epocile şi întreg neamul omenesc.


Mare praznic, fraţii mei, cel de astăzi. După cum zice şi acrostihul Canonului Praznicului, “Hristos muritor se face, Dumnezeu rămânând”; adică, fără să lase dumnezeirea, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu se îmbracă întru firea omenească pentru ca să o sfinţească, coboară pe pământ pentru a ne ridica pe noi la starea cerească, se smereşte pentru a ne înălţa pe noi, “fiinţa bogată pentru noi a sărăcit, pentru ca pe-a noastră sărăcie să o îmbogăţească şi moartea firii să o cunoască” (Teodoret de Cyr, Comentariu la vedenia Proorocului Daniel, cap. 4, 34, 1463). Nu putem pricepe taina lui Dumnezeu, “nu rabdă taina cercetare”, nu încape înţelepciunea nesfârşită a lui Dumnezeu în mintea noastră mărginită, ci “numai întru credinţă, cu toţii dăm slavă, zicând, Slavă Ţie, Doamne!”, pentru înţelepciunea şi pentru dragostea Ta.

Ce au acestea toate să ne spună acum, în tumultul vremii nostre, în sufocanta noastră viaţă de zi cu zi, în mijlocul apostaziei noastre generalizate, în confuzia dumnezeilor mincinoşi, în uitarea şi indiferenţa lumii noastre ce n-are nevoie de Dumnezeu?

Străbatem zile cu adevărat grele. Ceea ce ne lipseşte, însă, nu este isteţimea, nici puterea, nici banul, nici aşa-zisele valori. Sărăcia noastră dintâi nu este economică, ci cu siguranţă duhovnicească. Ceea ce ne lipseşte este persoana lui Hristos.

Întreaga istorie de până la Hristos este pecetluită de aşteptarea Lui. După cum scrie la cartea Facerii, “nu va lipsi sceptru din Iuda, nici toiag de cârmuitor din coapsele sale, până ce va veni împăciuitorul, Căruia se vor supune popoarele” (Fac. 49, 10). În perioada de după venirea lui Hristos, aşteptarea sosirii Domnului s-a transformat în aşteptarea întâlnirii şi împărtăşirii cu El. Noi nu aşteptăm să vină: aşteptăm să-L întâlnim. Acesta este sensul praznicului Crăciunului. Întâlnirea cu El ne va lumina mai întâi mintea, iar apoi ne va aduce pacea în inimi şi bucuria îngerilor în vieţile noastre, iar la sfârşit, mult dorita mântuire.

Nu există altă soluţie, iubiţii mei, la drama pe care o trăim zi de zi, decât să învăţăm să prăznuim aceste mari sărbători pe care ni le oferă sfânta noastră Biserică. Şi nu există altă prăznuire, afară de urmarea îndemnului făcut de minunatul tropar:

“Hristos se naşte, slăviţi-L! Hristos în ceruri, întâmpinaţi-L! Hristos pe pământ, înălţaţi-vă! Cântaţi Domnului tot pământul şi cu bucurie, lăudaţi-L, popoarelor, că S-a Preaslăvit!”

Hristos se naşte, vine în lumea noastră, să-L slăvim cu recunoştinţă întru credinţă, să-L întâmpinăm cu sfântă dorire şi cu cuget ascultător sfintei Sale voiri, şi astfel, uniţi cu El, să ne înălţăm de la cele pământeşti şi stricăcioase, la cele cereşti şi duhovniceşti; plini de bucurie şi de cugetul praznicului, să ne facem mărturisitori şi părtaşi ai slavei Sale.

Pe cât de superficial, de gol şi de lipsit de substanţă este modul în care viziunea contemporană lumească promovează Crăciunul, pe atât de esenţial, cuprinzător şi măreţ este sensul pe care-l propune sfânta noastră Biserică.

Anul acesta este nepermis să nu sărbătorim Crăciunul aşa cum se cuvine. Anul acesta, sufletul nostru trebuie să se odihnească întru binecuvântarea prezenţei lui Dumnezeu. Doar cu ajutorul Lui, sărăcia noastră se va face bogăţie, deznădejdea generală se va preschimba în bucurie, întunericul necunoştinţei va fi luminat de lumina cunoştinţei, teama va face loc speranţei [nădejdii, n.n.], iar gândul lipsei lui Dumnezeu va fi îndepărtat de trăirea prezenţei Lui, între noi şi întru noi.

Vă urez un Crăciun sfinţit şi adevărat! Un an bun şi binecuvântat !

Cu multă dragoste în Histos pruncul,

+ Mitropolitul Mesoghiei şi Lavreoticii, Nicolae

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!