"Preotul e tot om, dintre oameni. Vă mai mângâie, vă mai mustră, însă voi nu trebuie să vă supărați.Primiți, deci, pe preoți!
Căutați-i nu numai când vă merge rău în casă! Dacă vreți să nu aveți păcate multe și să nu ziceți mult, cât mai des să vă spovediți."
(Pr. Ioanichie Bălan)
)

joi, 2 mai 2019

Predică la sărbătoarea Izvorul Tămăduirii

Fraţi creştini,

Ne aflăm încă în săptămâna luminată şi în această saptamână ne întâlnim cu o sărbătoare deosebită, în cinstea Maicii Domnului - Maica Domnului care ne aduce un mare dar în viaţa noastră pământească, născând pe Mântuitorul Hristos, Dumnezeul întrupat; Maica Domnului, Mamă bună si preasfântă, care L-a ajutat cu multă dragoste pe Mântuitorul in viata Lui pământească şi a suferit foarte mult, ca o mamă langa Pruncu - Dumnezeu…

Iisus a suferit foarte mult şi ca prunc, de la naşterea Lui în Betleem, până la fuga în Egipt. Iar ea s-a apropiat cu foarte multă dragoste de El şi în copilărie, dar şi mai târziu, cand Iisus a ieşit să vestească Evanghelia Sa în mijlocul mulţimilor şi îi învăţa pe oameni ca nimeni altul. Şi, odată, fariseii şi cărturarii, foarte invidioşi şi geloşi pe El, L-au scos din cetate şi L-au urcat pe sprânceana muntelui, cu gândul să-L arunce în prăpastie. Dar Iisus a trecut foarte liniştit prin mijlocul acelei mulţimi tulburate de ură şi a mers în pace, pe drumul Lui. Maica Domnului însă a leşinat de durere şi de spaimă. Ea era de faţă şi a înţeles că duşmanii voiau să-L distrugă pe Fiul ei iubit. Mai târziu, pe locul acela unde a leşinat sfânta Fecioară s-a ridicat o mănăstire numita mănăstirea Groazei, în amintirea acestui moment de groază adâncă din viaţa Maicii Domnului.

sâmbătă, 27 aprilie 2019

Sfantul Vasile al Kinesmei despre INSEMNATATEA INVIERII MANTUITORULUI

[Talcuire din Evanghelia dupa Marcu – (Capitolul 16)]

 A trecut noaptea de dupa sambata, pe care ucenicii lui Iisus Hristos si femeile devotate Lui o petrecusera in nelucrare desavarsita, asa cum o cerea Legea lui Moise. In ziua aceea ei nu putusera sa faca nimic, dar inimile lor erau neli­nistite, si noaptea zbuciumata, chinuitoare, nu le usurase cu nimic necazul. De-abia pusesera geana peste geana, gandindu-se cu tristete cat de saracacioasa si grabita fusese ingro­parea scumpului lor Invatator si cat de putin se potrivea cu vrednicia Marelui Proroc puternic in cuvant si in fapta.

 Ini­ma iubitoare si intristata cerea cu putere sa I se aduca ulti­mul omagiu Iubitului Raposat si sa fie incheiate ceremonii­le ritualului funerar, savarsindu-se deplin ungerea Trupului, pe care Iosif si Nicodim o facusera in mare graba. De-abia se ivisera zorile, destramand intunericul noptii pascale, cand ucenicele credincioase ale lui Hristos mergeau deja cu gra­ba pe strazile Ierusalimului, ducand miresme. Despre stra­ja pusa de arhierei la Mormantul Domnului si despre faptul ca intrarea in pestera fusese pecetluita ele nu stiau, dupa cat se vede, insa le framanta alta intrebare: cum sa pravaleasca piatra de la intrarea in Mormant? Aceasta era prea grea si se parea ca a o clinti din loc este o sarcina cu neputinta de infaptuit pentru puterile femeiesti – si cat de mare le-a fost mirarea cand au vazut ca piatra fusese data deoparte!

Sfantul Ioan Maximovici: Cuvant de Sfintele Pasti

  Hristos a înviat! Unde ti-e, moarte, boldul? Unde ti-e, iadule, biruinta?

 Veniti, oameni, sa-i cântam si sa ne închinam lui Hristos, sa slavim învierea Lui din morti!

    Astazi este mântuirea lumii: nimicitu-s-a si s-a biruit vrajmasul cel temut si neînfrânt pâna acum al neamului omenesc si al întregii lumi – moartea. Omul a fost zidit nemuritor, dar pacatul l-a lovit cu moarte.

    Multi oameni traiau la începutul lumii cu sutele de ani, dar si lor le venea sfârsitul. Erau barbati puternici, care-si învingeau toti dusmanii, care supuneau tari si popoare, dar nici unul dintre ei nu a reusit sa biruie moartea.

PARINTELE IACHINT AL PUTNEI: Panegiric la Invierea Domnului

“Veniţi toţi credincioşii să ne închinăm Sfintei învierii lui Hristos, că iată a venit prin Cruce bucurie la toată lumea”… (Troparul învierii)
Fraţi creştini,
Hristos a înviat!

Şi această negrăită minune care s-a săvârşit pe muntele Golgotei a străbătut ca un fulger ţările cerului, a sfărâmat zavoarele iadului, a înfricoşat pe îngeri, a rănit de moarte pe diavoli, a rupt catapeteasma templului în două şi cu puterea slavei ei s-a născut o lume nouă.

Hristos a înviat din morţi!

Şi lumina învierii Lui a izvorât ca o văpaie din mormant, s-a văzut de tot Ierusalimul, a trecut hotarele Palestinei, a strălucit până la marginile lumii şi-ntru lumina slavei ei ni s-a dat o lege nouă. Şi această dumnezeiască minune a răsunat ca o trâmbiţă în bezna adâncului, a risipit pe cele vechi, a scos la viaţă pe cei pierduţi rupând zapisul osandei şi pe ruina celor vechi a înălţat jertfelnic nou.

Predică la Duminica Învierii Domnului (Sf. Nicolae Velimirovici

Cei îngheţaţi se strâng în jurul focului, ce flămânzi se strâng în jurul mesei; cei care au răbdat suferinţă mare în noaptea cea lungă se bucură la venirea zorilor; cei sleiţi de lupte aprige se veselesc la venirea biruinţei neaşteptate. O, Doamne, prin Învierea ta, Tu Te-ai făcut toate lucrurile pentru toţi oamenii! O, Preabogatule Împărate, cu un dar, Tu ai umplut toate mâinile noastre întinse către cer! Bucuraţi-vă, o, tu, cerule şi, o, tu, pământule, bucuraţi-vă! Bucură-te, o, tu, cerule, precum se bucură mama care îşi hrăneşte copiii cei flămânzi; bucură-te, o, tu, pământule, precum se bucură copiii la primirea hranei din mâinile mamei lor!

Biruinţa lui Hristos este singura biruinţă întru care se poate bucura întreaga lume, chiar de la începuturi până la sfârşit. Oricare altă biruinţă de pe pământ a deosebit şi încă îi deosebeşte pe oameni, unii de alţii. Atunci când un împărat pământesc câştigă o victorie asupra altui împărat, unul dintre ei se bucură, iar celălalt se plânge. Atunci când omul iese biruitor asupra vecinului său, sub un acoperiş este cântare, iar sub celălalt este plângere. Nici o izbândă de bucurie de pe pământ nu este lipsită de otrava răutăţii: biruitorul obişnuit, de pe pămînt, se bucură atât prin râsul său, cât şi prin lacrimile duşmanului său biruit. El nici nu vede cum loveşte răul prin mijlocirea bucuriei.

Învierea sau Dumnezeu în căutarea omeniei noastre...

Pr. Constantin NECULA

 În vremea de Prohod. O Cântare mi-a revenit dinaintea ochilor: „Pe pământ ai venit,/ Pe Adam să-l mântui,/ Și, pe acesta negăsind, jos Te-ai pogorât;/ Pân-la iad, Stăpânul meu, L-ai căutat.” (I.26). Coborârea aceasta continuă parcă, până în iadul pe care-l locuim și căruia-i spunem, ca să putem rezista, lume. Un iad al indiferenței, aroganței ca respirație, al minciunii și trădării. Un iad al regulilor schimbate mereu în timpul jocului. Căci iadului îi place jocul cu sufletele noastre. În timp ce Dumnezeu ne vorbește prin toate, de la frumusețea creației la intima noastră alcătuire umană, la echilibrul trupului nostru și frumusețea de basm a idealurilor noastre, diavolul lucrează numai prin oameni.

PROGRAMUL SFINTELOR SLUJBE ÎN PERIOADA SFINTELOR PAŞTI


DUMINICA ÎNVIERII
Ora 0.00 – Slujba Învierii,Utrenia, Sfânta Liturghie
Ora 10.30 – A doua Înviere (Vecernia)

Explicație duhovnicească: Sfânta și Marea Sâmbătă

În Sfânta și Marea Sâmbătă prăznuim îngroparea dumnezeiască și trupească a Mântuitorului nostru Iisus Hristos și pogorârea la iad, prin care neamul nostru fiind chemat din stricăciune, a fost mutat spre viață veșnică.

Prezentând semnificațiile acestei zile din Săptămâna Patimilor, sinaxarul rezumă conținutul Prohodului Domnului și al cântărilor rânduite pentru Vecernia aceleiași zile, săvârșită sâmbătă dimineața împreună cu Liturghia Sfântului Vasile cel Mare.

Cele patruzeci de zile ale Postului Mare întrec pe celelalte zile, iar mai mare decât acestea este săptămâna cea mare. Mai mare decât săptămâna mare este această Sfântă și Mare Sâmbătă. Se numește săptămâna mare nu pentru că zilele ei ar fi mai mari sau ar avea mai multe ceasuri, ci pentru că în ea s-au săvârșit și mai cu seamă azi, minunile mari și mai presus de fire și faptele neobișnuite ale Mântuitorului nostru.

vineri, 26 aprilie 2019

Explicație duhovnicească: Sfânta și Marea Vineri

Sinaxarul zilei ne arată că în Sfânta şi Marea Vineri se face pomenirea Sfintelor şi Mântuitoarelor şi înfrico­şătoarelor Patimi ale Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru lisus Hristos: scuipările, lovirile peste faţă, palmele, insultele, batjocurile, haina de porfiră, trestia, buretele, oţe­tul, piroanele, suliţa şi, înainte de toate, crucea şi moartea, pe care le-a primit de bunăvoie pentru noi.

Se mai face pomenire de mărturisirea mântuitoare făcută pe cruce de tâlharul recunoscător, care a fost răstignit împreună cu El.

Slujbele din această zi cuprind: Denia de Joi seara (în tim­pul căreia se citesc „cele douăsprezece Evanghelii” care vorbesc de Pătimirile Domnului, Ceasurile împărăteşti, de vineri dimineaţa, Vecernia, în timpul căreia se face şi „Punerea în mormânt” sau scoaterea Epitafului în mijlocul bisericii, spre închinare şi Pavecerniţa.

joi, 25 aprilie 2019

Explicaţie duhovnicească: Sfânta şi Marea Joi

În Sinaxarul Deniei de Joi care se săvârşeşte Miercuri seara, se arată că în Sfânta şi Marea Joi sunt prăznuite patru lucruri: sfânta spălare a picioarelorCina cea de Taină, adică predarea înfricoşătoarelor Taine, rugăciunea cea mai presus de fire şi vânzarea (trădarea) Domnului.

Domnul Hristos a serbat cu ucenicii Săi Paştele vechi iuda­ic, care-L prefigura pe El, taina jertfei Lui, iar apoi a instituit Paştele cel nou, adică identificarea pâinii şi vinului binecu­vântate cu Trupul şi Sângele Său.

Iubirea lui Hristos care se dăruieşte în Cina cea de Taină este iubirea Sa mântuitoare mai tare decât păcatul şi moartea, cum va arăta pe Cruce când iartă pe cei ce-L răstignesc, iar după înviere îl iartă pe Petru care, din frică, s-a lepădat de Iisus.

miercuri, 24 aprilie 2019

Explicaţie duhovnicească Sfânta şi Marea Miercuri

În Sfânta şi Marea Miercuri dumnezeieștii Părinți au hotărât să se facă pomenire de femeia cea păcătoasă, care a uns cu mir pe Domnul, pentru că lucrul acesta s-a întâmplat puțin înainte de mântuitoarea patimă.

Evanghelia care se citește la Denia de Marți seara (Ioan 12, 17-50) arată întețirea sau intensificarea conflictului dintre mai-marii cărturarilor și fariseilor, pe de o parte, și Iisus pe de altă parte.

În această Evanghelie, Iisus prevestește: acum este judecata acestei lumi, acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară. Iar Eu, când Mă voi înălța de pe pământ, îi voi trage pe toți la Mine. 

marți, 23 aprilie 2019

Explicaţie duhovnicească: Sfânta și Marea Marți

Evanghelia care se citește la Denia acestei zile (Matei 22. 15-46 și 23, 1-39) arată cât întuneric este în cei ce nu primesc în suflet Cuvântul lui Dumnezeu și urăsc pe Iisus. Se mai vede cum Iisus mustră pe cărturarii și fariseii care au devenit călăuze oarbe, datorită împietririi sufletului lor în răutate și în fățărnicie. Pentru a alunga un astfel de întuneric din suflet, Evanghelia care se citește la Liturghia Darurilor înainte sfințite cuprinde cuvintele lui Iisus privind sfârșitul lumii, Pilda celor zece fecioare, Pilda talanților și Judecata de Apoi. Slujbele din Sfânta și Marea Marți se referă la toate acestea, însă se face pomenire mai ales de Pilda celor zece fecioare.

Pilda celor zece fecioare este un îndemn la priveghere, la trezvie, care e o vedere duhovnicească a lucrurilor dincolo de fața lor fizică. Privegherea este o vedere prin și dincolo de ceea ce se vede cu ochii fizici, este o vedere duhovnicească a sensurilor ultime ale existenței.

luni, 22 aprilie 2019

Explicaţie duhovnicească: Sfânta și Marea Luni

În Sfânta şi Marea Luni se face pomenire de fericitul Iosif cel preafrumos şi de smochinul neroditor care s-a uscat prin blestemul Domnului.

Iosif, fiul Patriarhului Iacob din Vechiul Testament, este lăudat în cântările Deniei ca fiind o preînchipuire sau o pre­figurare profetică a Domnului nostru Iisus Hristos. Iosif a fost fiul patriarhului Iacob şi al Rahelei.

Din pricina unor visuri, legate de viitorul său măreţ, era invidiat de fraţii lui mai mari care l-au ascuns într-o groapă, spunându-i patriarhului Iacob că a fost mâncat de fiare sălbatice.

Mai târziu, Iosif a fost vândut ismailiţilor cu treizeci de arginţi, iar aceştia la rândul lor l-au vândut lui Putifar, mai-marele eunucilor faraonului Egiptului. Ajuns în casa lui Putifar, el a respins ispita de a cădea în desfrânare cu stăpâna sa.

duminică, 21 aprilie 2019

Duminica la Florii - Corul mixt al Parohiei ortodoxe din Simeria - Biscaria

Osana, Osana… Răstigneşte-L! Răstigneşte-L!… (Duminica a VI-a a Floriilor)

Praznicul acesta al intrării Domnului în Ierusalim – numit şi al Floriilor – poartă cu sine adânc de înţelepciune şi oricât ne-am strădui să surprindem toate sensurile sărbătorii acesteia, fi-vom neputincioşi în a le epuiza. Căci mai întâi de a fi Intrarea în Ierusalim au fost patruzeci de zile de radioasă bucurie a postirii, iar ultima dintre bucuriile fericite aduse de post a fost praznicul din Betania al învierii lui Lazăr. Cântarea Liturgică este aceea care ne îndeamnă să luăm aminte la acesta mai cu seamă. Căci zice: „Săvârşind aceste patruzeci de zile cele de suflet folositoare, cerem să vedem şi sfânta Săptămână a Patimii Tale, Iubitorule de oameni, ca să preaslăvim în ea măririle Tale şi nespusă orânduirea Ta cea pentru noi, cu un cuget cântând: Doamne, slavă Ţie!“ (Idiomela sâmbetei lui Lazăr glas 8), iar apoi Leon împăratul cel cucernic în cele cinci alcătuiri poetice cântă minunea din Betania, dar de ce zic din Betania, căci iadul însuşi gustă deja din moartea ce i se pregăteşte: „Doamne, venit-am la mormântul lui Lazăr cel mort de patru zile, şi, vărsând lacrimi peste prietenul Tău, l-ai sculat, Spicule al vieţii.

LA DUMINECA FLORIILOR: DESPRE PRIMIREA LUI HRISTOS

Praznicul de duminică ne pune stâlpări în mână, ca să prăznuim amintirea acelei zile – cea dintâi şi cea din urmă – în care Mântuitorul S-a lăsat să fie sărbă­torit pe pământ şi a intrat cu triumf în Ierusalim. Ascultaţi duminică la biserică cum spune evanghelia că L-a primit Ierusalimul pe Hristos: „cu stâlpări de finici”, cu cântece de „osana, împăratul lui Israel” şi cu veşminte aşternute în calea Lui.
Creştinilor! Să luăm aminte: împăratul Hristos Se apropie acum şi de Ierusalimul sufletului nostru, Să ieşim şi noi întru întâmpinarea Lui cu flori, cu stâlpări şi cântări de mărire.
Florile sunt semnul curăţeniei şi al frumosului – şi dacă pământul îşi are în tot anul o primăvară care îl curăţă şi îl îmbracă cu fiori curate şi frumoase, şi su­fletul nostru trebuie să‑şi aibă în tot anul o primăvară care să-l cureţe de păcate şi să-l umple cu flori curate şi frumoase. Această primăvară a sufletului este postul acesta de curăţire şi înnoire sufletească, al Învierii Domnului.

Litera omoară, iar duhul dă viaţă (Predică la Duminica Floriilor)

Acum prăznuim unul dintre cele mai mari evenimente din viaţa pământească a Domnului nostru Iisus Hristos: intrarea Lui sărbătorească în Ierusalim. În zilele acelea, cetatea era plină cu oameni veniţi de pretutindeni la marea sărbătoare a Paştilor. Ea răsuna de zvonurile privitoare la Marele Proroc şi Făcător de minuni din Nazaret, Ce tocmai săvârşise cea mai mare dintre nenumăratele Sale minuni – învierea lui Lazăr, care zăcuse patru zile în mormânt, şi aştepta sosirea Lui, şi se pregătea să îl întâmpine sărbătoreşte.

Hristos Se ferise întotdeauna de cinstiri, poruncindu-le dracilor pe care îi scotea să nu dea de ştire că El ,este Fiul lui Dumnezeu, iar celor vindecaţi să nu povestească despre minunea vindecării lor. 

Osana! Duminica a VI-a din Post (a Floriilor)

Evanghelia de la Ioan 12,1-18

1 Deci, cu şase zile înainte de Paşti, Iisus a venit în Betania, unde era Lazăr, pe care îl înviase din morţi. 2 Şi I-au făcut acolo cină şi Marta slujea. Iar Lazăr era unul dintre cei ce şedeau cu El la masă. 3Deci Maria, luând o litră cu mir de nard curat, de mare preţ, a uns picioarele lui Iisus şi le-a şters cu părul capului ei, iar casa s-a umplut de mirosul mirului. 4 Iar Iuda Iscarioteanul, unul dintre ucenicii Lui, care avea să-L vândă, a zis: 5 Pentru ce nu s-a vândut mirul acesta cu trei sute de dinari şi să-i fi dat săracilor? 6 Dar el a zis aceasta, nu pentru că îi era grijă de săraci, ci pentru că era fur şi, având punga, lua din ce se punea în ea. 7 A zis deci Iisus: Las-o, că pentru ziua îngropării Mele l-a păstrat. 8 Că pe săraci totdeauna îi aveţi cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna. Deci mulţime mare de iudei au aflat că este acolo şi au venit nu numai pentru Iisus, ci să vadă şi pe Lazăr pe care-l înviase din morţi. 10

E Duminica şi-i astăzi ziua Sfintelor Florii

Explicarea icoanei Intrarii Domnului in Ierusalim (Floriile)

Este zugravita ca icoana praznicala, singura pusa pe tetrapopodul obisnuit pentru inchinarea credinciosilor in ziua praznicului sau in catapeteasma, in sirul icoanelor praznicelor imparatesti. Pe peretii locasului de inchinare – in biserica – este zugravita in conca de nord a absidei naosului, in imediata vecinatate cu icoana Invierii (Voronet) sau in absida altarului – partea de sud (Dobrovat).

Intrarea Domnului in Ierusalim – fundamentare scripturistica a evenimentului

Icoana este descrisa de Sfintii Evanghelisti: „Iar cand S-a apropiat de Ierusalim si au venit la Betfaghe in Muntele Maslinilor, atunci Iisus a trimis pe doi ucenici, zicindu-le: Mergeti in satul care este inaintea voastra si indata veti gasi o asina legata si un manz cu ea; dezlegati-o si aduceti-o la Mine.

duminică, 14 aprilie 2019

Seară duhovnicească la Parohia Simeria Biscaria

În această seară credincioșii parohiei Simeria Biscaria au avut bucuria de a primii în mijlocul lor un grup de tineri studenți de la Facultatea de Teologie Ortodoxă " I. V. Felea" din Arad care au dat răspunsurile la slujba Vecerniei.

 La final studentul Roşu Drăgan Denis a rostit un deosebit cuvânt de învățătură vorbind despre păcatul mâniei şi al slavei deşarte în contextul pericopei evanghelice de astăzi.

 La sfârșit preotul paroh Gabriel Basa le-a mulțumit rugând pe Bunul Dumnezeu sa le dăruiască bucuria luminii celei neînserate a Învierii care să-i însoțească în toate zilele vieții lor 

Cuvant ortodox - Anul VII ,Nr. 27, (350), 9 - 15 aprilie, 2019

La mulți ani, dragă foaie parohială!
Numărul 350

Rugăciunea, postul și pocăința - căile înaintării noastre spre Înviere

Pr. Gabriel Basa

Predică la Duminica a cincea din Post, a Cuvioasei Maria Egipteanca

Aflați pe calea urcușului duhovnicesc, pe care nădăjduim să-l parcurgem pentru a ajunge, în comuniune, la ziua cea mare a Învierii, ne găsim astăzi în Duminica a cincea din Post când Biserica face pomenirea Cuvioasei Maria Egipteanca.

 Exemplul vieții ei care, din femeie păcătoasă şi decăzută, a izbutit să urce - prin pocăinţă - toate treptele desăvârşirii, încât să fie îmbrăcată în aureola sfinţeniei, ne uimește și astăzi pe toți. Potrivit tradiţiei orale, Cuvioasa Maria Egipteanca a trăit în secolele IV - V. Născută într-un sat din Egipt avea să își părăsească familia, atrasă fiind de faima, luxul și bogăţia oraşului Alexandria.  Puternicul centru economic-comercial, de atunci, atrăgea oameni din trei continente. Era cetatea în care îşi desfăşurau activitatea filosofi vestiţi, dar şi teologi de mare prestigiu, închinători la idoli, dar şi călugări creştini cu viaţă aleasă, oameni cu stare - care-şi petreceau zilele în ospeţe şi desfătări, dar şi semeni de-ai lor care erau desconsideraţi şi împresuraţi de multe nevoi şi necazuri. Puterea răului şi ispitele trecătoare ale vieţii au pus curând stăpânire asupra sa încât a ajuns o fiinţă decăzută sub raport moral.

sâmbătă, 13 aprilie 2019

Preţul

Duminica a V-a din Post

(a Cuv. Maria Egipteanca)
Evanghelia de la Marcu 10,32-45 şi de la Luca 7,36-50
Marcu 10 32 Şi erau pe drum, suindu-se la Ierusalim, iar Iisus mergea înaintea lor. Şi ei erau uimiţi şi cei ce mergeau după El se temeau. Şi luând la Sine, iarăşi, pe cei doisprezece, a început să le spună ce aveau să I se întâmple: 33Că, iată, ne suim la Ierusalim şi Fiul Omului va fi predat arhiereilor şi cărturarilor; şi-L vor osândi la moarte şi-L vor da în mâna păgânilor. 34 Şi-L vor batjocori şi-L vor scuipa şi-L vor biciui şi-L vor omorî, dar după trei zile va învia. 35 Şi au venit la El Iacov şi Ioan, fiii lui Zevedeu, zicându-I: Învăţătorule, voim să ne faci ceea ce vom cere de la Tine. 36 Iar El le-a zis: Ce voiţi să vă fac? 37 Iar ei I-au zis: Dă-ne nouă să şedem unul de-a dreapta Ta, şi altul de-a stânga Ta, întru slava Ta. 38 

PREDICĂ LA DUMINICA A V-A DIN POSTUL MARE (A SFINTEI MARIA EGIPTEANCA)

Pr. conf. univ. dr. Constantin Necula
„Căci învăţa pe ucenicii Săi şi le spunea că Fiul Omului se va da în mâinile oamenilor şi-L vor ucide, iar după ce-L vor ucide, a treia zi va învia”.
Iubiţi credincioşi,
Dacă vă aduceţi aminte, acestea erau ultimele cuvinte ale Evangheliei din Duminica ce a trecut, şi iată că Sfinţii Părinţi au rânduit astăzi, în Duminica a V-a, numită şi a Sfintei Maria Egipteanca, să continue citirea din acelaşi capitol 9 al Evangheliei de la Marcu, până la sfârşit. Iată, aşadar, să ascultăm cu luare aminte Evanghelia de astăzi:

La Duminica a cincea din Postul Mare – Sfantul Teofan Zavoratul

Acum e proslavita Sfânta Maria Egipteanca, dintre marile pacatoase o mare dreapta.
 
Asadar, bucurati-va, pacatosilor! Va e deschisa nu numai usa pocaintei, ci si camara slavei! Uitati-va ce era Maria si ce a ajuns, si însufletiti-va spre a alerga cu barbatie pe calea ei.

Domnul a chemat-o, ea s-a sculat si a mers – si mergând, nu s-a mai întors sa priveasca înapoi. Si pe noi toti ne cheama acum Domnul – si cine n-a raspuns la aceasta milostiva chemare a Lui ? Aproape toti s-au pregatit pentru primirea sfintelor Taine, s-au spovedit si s-au împartasit, adica au raspuns chemarii si s-au sculat. Deci, sa mergem acum neabatut si pe calea pe care a mers Maria, ca sa ajungem si acolo unde a ajuns ea în cele din urma.

Sfânta Maria, pocaindu-se, a lasat tot si, trecând Iordanul, petrecând acolo în pustie vietuire cumplit de aspra, s-a curatit de patimi si s-a mântuit. Iata pilda! Pregatiti-va sa-i urmati.

Ea a ales pocăinţa, noi ce alegem…

Biserica noastră, iubiţii mei, Sfânta Biserică Ortodoxă nu este o plăsmuire omenească. Dacă era aşa, în urma atacului sălbatic la care a fost şi este supusă de către duşmanii ei mai vechi şi mai noi, ar fi trebuit să fi fost nimicită, n-ar mai fi existat. Însă lupta aceasta dovedeşte tocmai faptul că Biserica lui Hristos e vie şi lucrează. Pentru că nimeni nu luptă împotriva morţilor. Luptă împotriva celor vii. Biserica deci se menţine, e vie, împărăţeşte şi triumfă în lume.


De ce? Am spus: pentru că nu este o ficţiune omenească, nu au confecţionat-o oamenii, ci este o instituţie dumnezeiască. Este – ca să vorbim mai simplu – un copac pe care nu l-a sădit vreo mână omenească; l-a sădit însuşi Dumnezeu, Sfânta Treime. De aceea, toţi demonii iadului, de toate culorile şi  nuanţele, nu pot să o dezrădăcineze.


Biserica este necesară. Cât de necesară este? Ca pâinea pe care o mâncăm zi de zi, ca razele soarelui care ne luminează şi ne încălzesc, ca aerul pe care-l respirăm în fiecare clipă. Poţi să trăieşti fără aer? Poţi să trăieşti fără soare? Poţi să trăieşti fără pâine? Tot aşa, nu poţi să trăieşti fără Biserică, fără Dumnezeu.

duminică, 7 aprilie 2019

Sf. Ioan Scărarul despre dreapta socoteală și războiul nevăzut

Fragment din Scara Raiului
 
“Cerceteaza mintea ascultatorilor necercati si vei afla in ea o nazuinta gresita: pofta de linistire, de postire nemasurata, de rugaciune neimprastiata, de cea mai deplina lipsa de slava desarta, de neuitata pomenire a mortii, de strapungere neincetata a inimii, de desavarsita nemaniere, de tacere adanca, de curatie covarsitoare. De aceea, neavandu-le pe acestea de la inceput, dintr-o buna iconomie, au sarit la ele inainte de vreme si s-au ratacit. Pentru ca vrajmasul i-a amagit sa le caute pe acestea inainte de vreme, ca nu cumva rabdand, sa le afle pe acestea la vremea lor”.
[…]
“Daca este un timp potrivit pentru tot lucrul de sub cer, cum zice Eclesiastul (Ecl. 3, 1), dar intre toate lucrurile sunt si lucrurile sfintite ale vietuirii noastre, sa avem grija sa cautam in fiecare timp cele potrivite acelui timp.

PREDICĂ LA DUMINICA A IV-A DIN POSTUL MARE (A SFÂNTULUI IOAN SCĂRARUL)

Pr. conf. univ. dr. Constantin Necula

Din Evanghelia de la Marcu 9, 16-32 citire:

 „Şi Iisus a întrebat pe cărturari: «Ce vă sfădiţi între voi?» Şi I-a răspuns Lui unul din mulţime: «Învă-ţătorule, am adus la Tine pe fiul meu, care are duh mut. Şi oriunde îl apucă, îl aruncă la pământ şi face spume la gură şi scrâşneşte din dinţi şi înţepeneşte. Şi am zis ucenicilor Tăi să-l alunge, dar ei n-au putut.»

Iar El, răspunzând lor, a zis: «O, neam necredincios, până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda pe voi? Aduceţi-l la Mine.» Şi l-au adus la El. Şi, văzându-L pe Iisus, duhul îndată a zguduit pe copil şi, căzând la pământ, se zvârcolea spumegând. Şi l-a întrebat pe tatăl lui: «Câtă vreme este de când i‑a venit aceasta?» Iar el a răspuns: «Din pruncie. Şi de multe ori l-a arun-cat şi în foc şi în apă ca să-l piardă. Dar de poţi ceva, ajută-ne, fiindu-ţi milă de noi.»

„Predica de pe Munte“

Un mare învăţat spune că nu s-a rostit şi nu se va rosti niciodată în această lume o altă predică ce ar putea să o întreacă în adâncime pe aceasta. Ce ne spune Mântuitorul în predica celor nouă fericiri? Ni-i înşiră pe cei ce vor fi cu adevărat fericiţi în lumea aceasta şi în cealaltă. Dar ce băgăm de seamă?

 Nici una din cele nouă fericiri nu vorbeşte de bogăţie lumească, nici de mărire omenească, nici despre bani, averi şi plăceri.

Fericirea pe care a făgăduit-o Mântuitorul este înlăuntrul omului şi pleacă dinlăuntru în afară.

Credinţa care mută munţii

Evanghelia de la Matei 17,14‑23

14 Şi mergând ei spre mulţime, s-a apropiat de El un om, căzându-I în genunchi, 15 şi zicând: Doamne, miluieşte pe fiul meu că este lunatic şi pătimeşte rău, căci adesea cade în foc şi adesea în apă. 16 Şi l-am dus la ucenicii Tăi şi n-au putut să-l vindece. 17 Iar Iisus, răspunzând, a zis: O, neam necredincios şi îndărătnic, până când voi fi cu voi? Până când vă voi suferi pe voi? Aduceţi-l aici la Mine. 18Şi Iisus l-a certat şi demonul a ieşit din el şi copilul s-a vindecat din ceasul acela. 19 Atunci, apropiindu-se ucenicii de Iisus, I-au zis de o parte: De ce noi n-am putut să-l scoatem? 20 Iar Iisus le-a răspuns: Pentru puţina voastră credinţă. Căci adevărat grăiesc vouă: Dacă veţi avea credinţă în voi cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă. 21 Dar acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post. 22 Pe când străbăteau Galileea, Iisus le-a spus: Fiul Omului va să fie dat în mâinile oamenilor. 23 Şi-L vor omorî, dar a treia zi va învia. Şi ei s-au întristat foarte.
1. „Duh mut şi surd”. Duminica trecută L‑am auzit pe Mântuitorul mustrându‑l pe Apostolul Petru pentru puţinătatea credinţei sale: „Puţin credinciosule, pentru ce te‑ai îndoit?” (Mt 14,31). În Evanghelia acestei Duminici, Domnul vădeşte încă o dată necredinţa, mai întâi a mulţimii, apoi a ucenicilor înşişi. Şi arată puterea negrăită şi nelimitată a credinţei.

duminică, 31 martie 2019

Purtarea Crucii – urmarea lui Hristos, pe calea mântuirii

 † Mitropolitul Laurențiu
Iubirea lui Dumnezeu și încercările vieții
Mântuitorul Hristos, prin întreaga Sa operă de mântuire, este întruparea iubirii nemărginite a lui Dumnezeu față de om, creatura Sa, pentru ca acesta să-și poată împlini scopul pentru care a fost creat, asemănarea cu Dumnezeu și câștigarea vieții celei veșnice.
Pentru împlinirea acestui ideal suprem și pentru a depăși toate încercările vieții, Mântuitorul ne adresează, astăzi, tuturor chemarea: „Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34).
Chemarea este facultativă! Dumnezeu nu ne mântuieşte cu forţa, de aceea a zis: „Cine voieşte să vină după Mine”, însă aşteaptă ca noi să dorim şi să cerem binecuvântarea şi ajutorul Său. Libertatea ne-a dăruit-o Dumnezeu de când ne-a creat după chipul Său ca persoane raționale, libere și capabile de a menține legătura cu Creatorul. Însă, urmarea lui Hristos sau trăirea vieții noastre în Hristos și cu Hristos, dobândită prin Sfintele Taine ale Bisericii, este singura cale prin care noi ne putem câștiga viața cea veșnică. Sfântului Apostol Pavel mărturisește: „Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine” (Gal. 2, 20).

sâmbătă, 23 martie 2019

Predică la Duminica a II-a din Postul mare – A Sf. Grigorie Palama

Pr. conf. univ. dr. Constantin Necula
 
Luând noi glasul desfrânatului, cu fierbinţi lacrimi cădem către Tine, Părintele şi Dumnezeul tu-turor, strigând: Am greşit depărtându-ne de la Tine şi necurăţiei slujind. Deci primeşte, Doamne, pocă-inţa noastră. Din Evanghelia de la Marcu, capitolul 2, versetele 1-12:

 „Şi, intrând iarăşi în Capernaum, după câteva zile, s-a auzit că este în casă. Şi îndată s-au adunat mulţi, încât nu mai era loc, nici înaintea uşii, şi le grăia lor cuvântul. Şi au venit la El aducând un slăbănog, pe care-l purtau patru inşi. Şi neputând ei, din pricina mulţimii, să se apropie de El, au desfăcut acoperişul casei unde era Iisus şi, prin spărtură, au lăsat în jos patul în care zăcea slăbănogul; şi văzând Iisus credinţa lor, i-a zis slăbănogului: «Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale!»
Şi erau acolo unii dintre cărturari, care şedeau şi cugetau în inimile lor: «Pentru ce vorbeşte Acesta ast-fel? El huleşte. Cine poate să ierte păcatele, fără nu-mai unul Dumnezeu?»
Şi îndată cunoscând Iisus cu duhul Lui că aşa cugetau ei în sine, le-a zis lor: «De ce cugetaţi acestea în inimile voastre? Ce este mai uşor a zice slăbă-nogului: Iertate îţi sunt păcatele sau a zice: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă? Dar, ca să ştiţi că putere are Fiul Omului a ierta păcatele pe pământ, a zis slăbă-nogului: «Zic ţie: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi mergi la casa ta!»
Şi s-a sculat îndată şi luându-şi patul, a ieşit îna-intea tuturor, încât erau toţi uimiţi şi slăveau pe Dumnezeu, zicând: «Asemenea lucruri n-am mai văzut niciodată!»”.

Predica la Duminica vindecarii slabanogului din Capernaum (Despre rugaciune)

Sfantul Luca al Crimeei
 
„Povestind despre vindecarea slabanogului, Sfintii Evanghelisti Marcu si Luca spun ca atunci cand l-au adus pe acesta la Domnul, n-au putut sa intre in casa unde Se afla Hristos din cauza multimii poporului. Asa ca s-au urcat pe acoperis, au ridicat acolo patul cu slabanogul, au desfacut acoperisul si l-au coborat in fata Domnului.

Ce eveniment umitor, indraznet, cum nu s-a mai auzit!

Atunci cand desfaceau acoperisul, a cazut lut si praf peste capetele celor ce stateau in casa si peste capul Domnului Hristos. Orice alt om in locul Lui, desigur, s-ar fi revoltat si ar fi raspuns indata oamenilor indrazneti, care l-au umplut de praf. Dar Domnul Iisus Hristos nu le-a spus nici un cuvant de mustrare. In loc de mustrare, El le-a facut o mare binefacere – l-a vindecat pe nefericitul bolnav, spunand ca i se iarta pacatele lui, i-a poruncit sa-si ia patul si sa mearga la casa sa.

Sfântul Grigorie Palama și Ortodoxia

Preasfânta Biserică Ortodoxă nu a aşezat fără un scop foarte adânc, tocmai la începutul Sfintelor Păresimi, Duminica Ortodoxiei şi pe Sfântul Grigorie Palama. Prin aceste două sărbători vrea să ne amintească de două poziţii fundamentale şi de două ţeluri urmărite în creştinism: ortodoxia credinţei şi sfinţenia vieţii, pe de o parte, iar pe de altă parte legătura inseparabilă dintre teologie şi sfinţenie, dintre dogmă şi Viaţă. Aşa încât să fie cu neputinţă existenţa teologiei fără sfinţenie şi a dogmaticii fără Viaţă.

Pentru ca cineva să se considere pe sine teolog, fiind însă lipsit de experienţe duhovniceşti personale şi descoperiri, are nevoie de o neruşinare prisositoare. Dacă apelăm la „istoria” teologiei ortodoxe nu vom vedea altceva decât sfinţeni drept caracteristică a reprezentanţilor acestei teologii.

Sf.Grigorie Palama și delimitarea Ortodoxiei de erezie

Erezia nu înseamnă orice concepție teologică greșită, nici interpretarea greșită a unor citate din Sfânta Scriptură sau din Sfânta Tradiție. Erezia, așa cum sugerează și etimologia cuvântului, este alegerea unei părți a adevărului teologic și absolutizarea lui. Cu alte cuvinte, erezia fragmentează adevărul. Absolutizând o parte din adevăr, în esență deformează și falsifică întreg adevărul. Atunci când, de pildă, Arie învăța ca Hristos este un om perfect, nu spunea minciuni, ci mărturisea adevărul. Însă nu mărturisea întregul adevăr, adică faptul că Hristos este și Dumnezeu perfect, ci numai o parte din el. În felul acesta denatura și falsifica întregul adevăr creștin. Nu recunoștea unirea firii dumnezeiești cu firea umană în persoana lui Hristos, care reprezintă temelia unirii omului cu Dumnezeu, adică esența mântuirii și îndumnezeirii omului. Prin urmare, zdruncina temeliile Creștinismului prin această erezie.
Așadar, pentru Creștinism, esența ereziei constă tocmai în negarea unirii dintre Dumnezeu și om, unire care se fundamentează în persoana lui Hristos. Cu alte cuvinte, erezia contestă posibilitatea mântuirii și îndumnezeirii omului.

sâmbătă, 16 martie 2019

Ortodoxia, „credinţa şi cunoştinţa adevărului celui conform cu evlavia” - Duminica I din Post (a Ortodoxiei)

Evanghelia de la Ioan 1,43-51

43 A doua zi voia să plece în Galileea şi a găsit pe Filip. Şi i-a zis Iisus: Urmează-Mi. 44 Iar Filip era din Betsaida, din cetatea lui Andrei şi a lui Petru. 45 Filip a găsit pe Natanael şi i-a zis: Am aflat pe Acela despre Care au scris Moise în Lege şi proorocii, pe Iisus, fiul lui Iosif din Nazaret. 46 Şi i-a zis Natanael: Din Nazaret poate fi ceva bun? Filip i-a zis: Vino şi vezi. 47 Iisus a văzut pe Natanael venind către El şi a zis despre el: Iată, cu adevărat, israelit în care nu este vicleşug. 48 Natanael I-a zis: De unde mă cunoşti? A răspuns Iisus şi i-a zis: Mai înainte de a te chema Filip, te-am văzut când erai sub smochin. 49 Răspunsu-I-a Natanael: Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti regele lui Israel. 50 Răspuns-a Iisus şi i-a zis: Pentru că ţi-am spus că te-am văzut sub smochin, crezi? Mai mari decât acestea vei vedea. 51 Şi i-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă, de acum veţi vedea cerul deschizându-se şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi coborându-se peste Fiul Omului.

1. „A găsit pe Filip” (In 1,43). Evanghelia acestei Duminici arată în ce mare măsură cunoașterea lui Hristos este un dar. Căci nu Filip L-a găsit pe Domnul, ci Domnul l-a găsit pe Filip şi i-a zis: „Urmează-Mi”. Cât despre Natanael, şi în cazul său iniţiativa o are Iisus: El îl cunoaşte pe Natanael, înainte ca Natanael să-L fi cunoscut (v. 47-48).

vineri, 15 martie 2019

Pr. Alexander Schmemann: Autocritica şi acceptarea schimbării – paradigme pentru o Ortodoxie autentică

Pentru a schimba atmosfera ortodoxiei, trebuie să învăţăm să ne privim în perspectivă, să ne căim şi, dacă este nevoie, să acceptăm schimbarea, transformarea. În ortodoxia istorică, criteriile autocriticii lipsesc cu desăvârşire. Ortodoxia s-a definit pe sine: împotriva ereziilor, a occidentului, a orientului, a turcilor etc. Ortodoxia este întreţesută cu afirmarea de sine şi un triumfalism exagerat…  
 
Tragedia istoriei Ortodoxiei este văzută întotdeauna în triumful răului din afară: persecuţiile, jugul turcesc, comunismul – niciodată cel din interior. Şi atât timp cât aceste convingeri nu se schimbă, sunt sigur că o revigorare a ortodoxiei nu este posibilă. Numeroasele obstacole care stau în calea acestei revigorări nu se datorează celor păcătoşi, ci îşi află originea în ceea care pare a fi esenţa Ortodoxiei: în primul rând – un fel de pietism încărcat de superstiţii şi dulcegării, inaccesibil vreunei culturi. Un pietism ce are o dimensiune păgână şi diluează ortodoxia într-o religiozitate sentimentală.

Eu cred, tu crezi, noi credem… Duminica I din Post – a Ortodoxiei

Domnului, realitatea Întrupării şi a Învierii şi toate celelalte care alcătuiesc, până astăzi, şira spinării şi mărturisirea pe care Ortodoxia o dă lumii creştine, cu nuanţele ei (catolice, protestante sau neoprotestante). Este, aşadar, prăznuită biruinţa icoanei împotriva idolilor, a dogmei creştine (ca învăţătură de credinţă) asupra dogmatismului relativ al părerilor partinic-omeneşti.

Cântarea Bisericii (ea însăşi icoană, de text) ne cheamă la auzire deplină: „Strălucit-a harul adevărului: cele ce s-au însemnat de demult umbros, acum s-au arătat desăvârşit. Că iată, Biserica se îmbracă cu chipul cel după trup al lui Hristos, ca şi cu o podoabă mai presus de lume, chipul cortului mărturiei cel mai dinainte însemnându-l şi credinţa cea dreaptă cinstind. Că ţinând icoana Aceluia pe Care Îl cinstim, să nu ne înşelăm. Să se îmbrace cu ruşine cei ce nu cred aşa! Că nouă ne este spre laudă Chipul Celui ce S-a întrupat, Căruia, cu bună-credinţă, ne închinăm, nu făcându-l Dumnezeu. Pe Acela credincioşii sărutându-L, să strigăm: Dumnezeule, mântuieşte poporul Tău şi binecuvântează moştenirea Ta“ (Slava Vecerniei mari, glas 2). Din început, aşadar, Evanghelia Duminicii (aceea a Ucenicilor, Ioan 1, 43-51) ne arată modul în care Hristos ştie să-Şi strângă martorii. Între ei, Natanael pare a fi cel mai perplexat de ceea ce i se întâmplă. Chemat cu fervoare de către alt chemat (Filip), Natanael dintâi al pericopei acesteia crede că nimeni nu ştie mai bine decât el cine este.

joi, 14 martie 2019

Canonul cel Mare sau Canonul de Pocăință al Sfântului Andrei Criteanul (660-740)

Postul cel Mare, Patruzecimea sau Postul Paștelui are multe rânduieli de slujbă, rugăciuni, cântări și imne liturgice specifice, unice și de o rară frumusețe euhologică și muzicală, care alcătuiesc specificul acestei perioade din anul bisericesc. Între acestea un loc deosebit îl are Canonul cel Mare sau de pocăință al Sfântului Andrei Criteanul.

Dar ce este un canon? Este un gen de poezie imnografică întrebuințat în cântările bisericești. Un canon care în traducere înseamnă regulă sau normă este alcătuit din nouă grupuri de strofe sau tropare, care se numesc ode sau cântări. Canoanele pot fi alcătuite și din trei sau două ode sau cântări. La alcătuirea canonului s-au luat ca exemplu cele nouă cântări biblice pe care le găsim numai în Triod, cartea de slujbă a Postului Mare. Cele nouă ode sau cântări care intră în alcătuirea canonului simbolizează cele nouă cete îngerești care preamăresc pe Dumnezeu și sunt imitate de Biserica pământească împărțită și ea tot în nouă categorii ierarhice.

Nu ține degetele greblă prin timp, fă-ți căuș, oprește clipa.

”Într-o zi vom lăsa totul baltă. Ne vor rămâne hainele-n dulap, cheile și telefonul cine știe pe unde, folia de medicamente pe noptieră neterminată, poate și ciorba la foc molcom pe plită.

Nu trăi fără să te gândești la toate astea. Ziua aceea poate fi oricând, pentru oricine.

Bagă de seamă ce șerpi îți ies pe gură. Oamenii nu vor uita cum i-ai făcut să se simtă.

La noi se zice: animalul se leagă cu funia și omul cu vorba bună. Ce te costă să gândești înainte de a deschide gura?

Programul slujirii Tainei Sfântului Maslu, în Postul Mare, în parohiile de pe Valea Mureşului, din Episcopia Devei şi Hunedoarei


 Iniţiate încă din perioada comunistă de către regretatul părinte Ioan Sabău, slujbele Sfintei Taine a Maslului, din anul acesta se vor desfășura de la ora 17  după următorul program:

19 MARTIE  ( Marţi ) -  Parohia Banpotoc, hramul „Sf. Arh. Mihail și Gavriil”  
Pr. Mircea Mihuleț;
21 MARTIE (Joi) - Parohia Rapolţel, hramul „Sf. Arh. Mihail și Gavriil”
Pr. Cristian Dospin;

marți, 12 martie 2019

Învaţă pe de rost Psalmul „Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta”, inspirat de Duhul Sfânt proorocului David!

Dacă ţi se întâmplă să cazi, ridică-te şi vei fi mântuit. Eşti păcătos, cazi mereu, învaţă să te ridici. Caută să dobândeşti acest învăţ.

Iată în ce constă el: învaţă pe de rost Psalmul „Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta“ (Psalmul 50), inspirat de Duhul Sfânt proorocului David, şi rosteşte-l cu credinţă sinceră şi cu nădejde, cu inimă înfrântă şi smerită.

De te vei căi astfel sincer, cu cuvintele regelui David, Domnul va face să strălucească peste tine îndată iertarea păcatelor şi toate însuşirile sufletului tău se vor umple de pace.

Lucrul de căpetenie în viaţă este să te arăţi râvnitor în dragostea de semeni şi să nu judeci pe nimeni. Fiecare va răspunde pentru sine înaintea lui Dumnezeu, tu vezi-ţi de-ale tale.

luni, 11 martie 2019

Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!

Chiar de la începutul mult-așteptatei perioade de pocăință și stăruitoare rugăciune, Sfântul și Marele Post, Biserica ne pune înainte un model complet de luptă în vederea fortificării și a biruinței noastre în lupta cu păcatul. Este vorba de Canonul Sfântului Andei Criteanul, rânduit a se citi în cadrul slujbei Pavecerniței Mari în primele patru zile din prima săptămână a Postului Mare, reluat apoi în întregime în cadrul Utreniei din joia săptămânii a cincea din cuprinsul aceluiași post.

Acest imn liturgic, impresionant nu doar prin întinderea sa (este cea mai mare cântare din toată tradiția Bisericii răsăritene), ci mai ales prin conținut – fiind o meditație biblică, dar și o stăruitoare rugăciune de pocăință – îl are autor pe Sfântul Andrei Criteanul, trăitor în veacurile VII-VIII. Numele Criteanul indică rangul său de Episcop al cetății Gortyna din insula Creta. De pe această înaltă treaptă sacerdotală a slujit Biserica lui Hristos cu toată ființa sa, până ce Domnul l-a chemat către cereștile locașuri.

sâmbătă, 9 martie 2019

PREDICĂ LA DUMINICA IZGONIRII LUI ADAM DIN RAI

Din Evanghelia de la Matei, capitolul 16, verse-tele 14-21:
 „Că de veţi ierta oamenilor greşelile lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc. Iar de nu veţi ierta oa-menilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre.
Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi smolesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc; adevărat grăiesc vouă: îşi iau plată lor. Tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală, ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău Care este ascuns, şi Tatăl Care vede în ascuns îţi va răsplăti ţie.
Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură. Ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură. Căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta.”
 Sunt cuvintele pe care le-a adresat ucenicilor Săi şi tuturor celor chemaţi să-L asculte, astăzi, Dom-nul nostru Iisus Hristos, în Duminica izgonirii din Rai a lui Adam. Aţi remarcat că întâiele cuvinte ne spun că de vom ierta oamenilor greşelile lor, şi El ne va ierta nouă greşelile noastre. Spune aceasta Dom-nul după ce mai înainte îi învăţase pe ucenici cum să se roage, spunându-le, rostindu-le, împlântân-du-le parcă în inimă cuvintele rugăciunii „Tatăl nos-tru”. A trecut de o săptămână Duminica lăsatului de carne, ne-am îndepărtat de Duminica Înfricoşătoa-rei Judecăţi şi de hrana pe care ne-am însuşit-o ca oameni abia după o altă înfricoşătoare judecată, aceea a Potopului din vremea şi supravieţuirea lui Noe, pentru că, ştiut este din Cartea Sfântă că, în-dată după Potop, Noe primeşte binecuvântarea lui Dumnezeu de a mânca şi din carnea animalelor.

Să postim de dorul Mirelui

Duminica Lăsatului sec de brânză
Evanghelia de la Matei 6,14-21
14 Că de veţi ierta oamenilor greşealele lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc; 15 Iar de nu veţi ierta oamenilor greşealele lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşealele voastre. 16 Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi smolesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă, şi-au luat plata lor. 17 Tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală, 18 ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie. 19 Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură. 20 Ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură. 21 Căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta.
1. Credincioși fără post? În lumea noastră materialistă şi atât de înrobită plăcerilor trupeşti, postul nu mai are trecere. E adevărat că e la modă în unele cercuri un anumit fel de „post” din motive de păstrare a sănătăţii sau, pur și simplu, pentru siluetă. Orientat însă numai spre un scop trupesc, acest fel de „post” nu are nimic de-a face cu postul creştin. Iar atunci când „postul” sau mai degrabă „alimentaţia naturistă” are la bază o concepţie religioasă necreştină, avem de-a face cu o cumplită rătăcire, acest fel de „post” fiind pur şi simplu încă un mod de expresie a lepădării credinţei celei adevărate şi mântuitoare şi a decăderii în idolatrie.

POSTUL SFINTELOR PAȘTI, POSTUL MARE. Cuvânt de învățătură din partea ÎPS Laurențiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului

„Postul Sfintelor Paşti este „mare” prin valoarea lui, prin asprimea şi intensitatea lui, şi prin lungimea lui de 40 de zile, plus Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului, numită Săptămâna Mare. Este însă mare şi important mai ales pentru faptul că ne oferă prilejul unei călătorii spirituale cu Hristos, urcând împreună cu El pe dealul Golgotei, în Săptămâna Sfintelor Pătimiri, şi pregătindu-ne sufleteşte pentru bucuria sfântă a Învierii Sale din morţi. Slujbele bisericeşti din perioada Triodului sunt atât de bogate, atât de „sensibile” pentru sufletul nostru, pornind de la starea de neputinţă a firii umane şi de dependenţă faţă de ajutorul lui Dumnezeu, care să ne ajute să ne întoarcem la El prin pocăinţă sinceră, spre iertarea păcatelor şi îndreptarea vieţii noastre. Astfel, primul imn specific rânduielilor liturgice ale acestei perioade exprimă dorinţa sufletului de pocăinţă şi invocare ajutorului dumnezeiesc pentru realizarea acesteia: „Uşile pocăinţei deschide-mi mie Dătătorule de viaţă…”

De ce (nu) postim?

Civilizaţia materialistă a strâmbat înţelegerea postului

Civilizaţia noastră materialistă şi iubitoare de plăceri a strâmbat această înţelegere. Mi-aduc iarăşi aminte de convorbirea dintre un reprezentant al acestui duh şi un părinte duhovnicesc, care stăruia asupra marii necesităţi a postului pentru viaţa creştină. „Preacuvioase, zicea acela, a trecut vremea aceea, acum s-au schimbat lucrurile!
 
Mi-aduc aminte din copilărie, cu câtă evlavie era ţinut postul atunci! Nu se făcea excepţie de la post, nici pentru caz de boală, nici pentru cei mici, toţi îl ţineam cu severitate. Sfântul şi Marele Post al Păresimilor era aşteptat ca un mare eveniment.

Erau vase anume păstrate pentru Postul Mare. Şi cu câtă primeneală sufletească ajungeam la Sfintele Paşti! „Se poate să nu ţii postul? Domnul Hristos a postit patruzeci de zile pentru păcatele noastre şi noi să nu postim? Mare păcat să calci rânduială postului!” Aşa gândeau creştinii ortodocşi de altădată.

Postul Mare – fundamentul dumnezeiesc și practica postului așa cum s-a fixat în Biserică în primul mileniu creștin

Postul Mare – fundamentul dumnezeiesc și practica postului așa cum s-a fixat în Biserică în primul mileniu creștin
Perioada Postului Mare s-a constituit în exclusivitate în funcție de postul pregătitor în vederea Paștelui. Acesta a rămas elementul esențial al convertirii și al efortului ascetic întreprins în timpul celor 40 de zile, de aceea canoanele sinoadelor îl fac obligatoriu pentru toți.

Ulterior s-a adăugat o serie de alte prescripții disciplinare impuse de atmosfera de doliu și penitență legată de această perioadă, ca, de pildă, interdicția de a se celebra Liturghia euharistică, sărbătorile sfinților, căsătoriile, aniversările, botezurile și hirotonia, proscrierea relațiilor sexuale și a băilor iar, pentru monahi, interdicția de a ieși din mănăstirea lor în tot Postul Mare „ca stăruința lor în rugăciune să nu se risipească”. Dar toate aceste legi nu sunt în fond decât consecințe naturale ale ținerii postului care exclude orice solemnități exterioare, pentru a concentra forțele creștinilor asupra lor înșiși.

vineri, 22 februarie 2019

Pocăinţa

Duminica a XXXIV-a după Rusalii
(a Fiului Risipitor)
Evanghelia de la Luca 15,11-32

11 Şi a zis: Un om avea doi fii. 12 Şi a zis cel mai tânăr dintre ei tatălui său: Tată, dă-mi partea ce mi se cuvine din avere. Şi el le-a împărţit averea. 13 Şi nu după multe zile, adunând toate, fiul cel mai tânăr s-a dus într-o ţară depărtată şi acolo şi-a risipit averea, trăind în desfrânări. 14 Şi după ce a cheltuit totul, s-a făcut foamete mare în ţara aceea, şi el a început să ducă lipsă. 15 Şi ducându-se, s-a alipit el de unul din locuitorii acelei ţări, şi acesta l-a trimis la ţarinile sale să păzească porcii. 16 Şi dorea să-şi sature pântecele din roşcovele pe care le mâncau porcii, însă nimeni nu-i dădea. 17 Dar, venindu-şi în sine, a zis: Câţi argaţi ai tatălui meu sunt îndestulaţi de pâine, iar eu pier aici de foame! 18 Sculându-mă, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: Tată, am greşit la cer şi înaintea ta; 19 nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău.

Pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Atanasie Mărturisitorul, cel din mănăstirea sfinţilor Petru şi Pavel (22 februarie)

Acest cuvios s-a născut în Constantinopol, avînd părinţi cucernici, cinstitori de Dumnezeu şi foarte bogaţi. Fiind evlavios, din fragedă vîrstă a dorit să îmbrace schima monahicească. Pentru aceasta ducîndu-se într-o mănăstire care se găsea lîngă Nicomidia, în apropierea mării, a fost tuns acolo. Şi atît s-a înălţat cu faptele bune, încît şi împăraţilor s-a făcut cunoscut. Pe vremea lui Leon stricătorul de icoane, fiind însă pîrît că cinsteşte preacuratele icoane, a fost supus la multe chinuri, la amară izgonire şi la necazuri. Rămînînd însă neplecat şi credinţa ortodoxă pînă la sfîrşit păzind-o, s-a mutat către Domnul.

joi, 21 februarie 2019

Dumnezeu a dat oamenilor o singură limbă.


Dumnezeu a dat oamenilor o singură limbă. Acesta este semn al iubirii Sale faţă de oameni. Oamenii însă nu s-au folosit cum trebuie de dar, ci au căzut în cea mai mare nebunie. Pentru aceasta, Dumnezeu le-a luat darul dat. Dacă atunci când vorbeau o singură limbă au ajuns la atâta nebunie, încât au voit să zidească un turn ca să ajungă până la cer, oare n-ar fi dorit să se urce chiar în vârful cerului dacă n-ar fi fost îndată pedepsiţi? îmi obiectezi că n-ar fi putut?

Pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Timotei cel din Simvoli, vieţuitor în pustie (21 februarie)

Lîngă muntele Olimpului era un loc pustiu, ce se numea Simvoli, şi o mănăstire într-însul. În acea mănăstire era arhimandrit cuviosul Teoctist, un bărbat îmbunătăţit, de care şi cuviosul Platon mărturisitorul se povăţuia spre viaţa monahicească. La acest fericit arhimandrit Teoctist se afla unul din ucenici, adică acest cuvios Timotei, care din tinereţe a primit viaţa monahicească şi se nevoia în post, în înfrînare şi în rugăciunile cele de toată noaptea, omorîndu-şi cu totul zburdările cele pătimaşe. El a fost nepătimaş şi desăvîrşit pînă la sfîrşitul său, fiind feciorelnic cu trupul şi cu sufletul, pentru că a pus aşezămînt ochilor săi, din tinereţile sale, ca să nu privească niciodată la faţa femeiască. De aceea, s-a învrednicit a lua darul tămăduirii şi putere asupra diavolilor şi făcea minuni cu rugăciunile sale, tămăduind toate neputinţele şi izgonind de la oameni duhurile cele viclene. Apoi a trecut din loc în loc mulţi ani, vieţuind singur prin munţi şi prin pustietăţi întru Dumnezeu, şi cu rouă de lacrimi răcorindu-şi sufletul în neîncetatele rugăciuni. Într-o viaţă ca aceasta petrecîndu-şi zilele, a ajuns la adînci bătrîneţi şi s-a dus către Domnul.

miercuri, 20 februarie 2019

Pomenirea celui între Sfinţi, Părintele nostru Leon, făcătorul de minuni, Episcopul Catanei (20 februarie)

Acest de Dumnezeu ales luminător al Bisericii şi împlinitor al dumnezeieştilor porunci, rîvnitorul apostolilor, purtătorul de grijă al săracilor şi minunatul lucrător de prea mari minuni, s-a născut în mitropolia Ravenei, din părinţi de neam bun; iar la suflet era mult mai de neam, pentru covîrşitoarea lui faptă bună, pentru vieţuirea cea vrednică de laudă; căci nu numai după ce a luat arhieria, ci şi mai înainte săvîrşea fapte bune de Dumnezeu insuflatul, avînd grija lucrurilor bisericeşti şi ocîrmuirea, ca un econom credincios şi înţelept slujind tuturor celor împreună robi şi împărţind măsuri din grîul stăpînesc.