"Preotul e tot om, dintre oameni. Vă mai mângâie, vă mai mustră, însă voi nu trebuie să vă supărați.Primiți, deci, pe preoți!
Căutați-i nu numai când vă merge rău în casă! Dacă vreți să nu aveți păcate multe și să nu ziceți mult, cât mai des să vă spovediți."
(Pr. Ioanichie Bălan)
)

duminică, 31 martie 2019

Purtarea Crucii – urmarea lui Hristos, pe calea mântuirii

 † Mitropolitul Laurențiu
Iubirea lui Dumnezeu și încercările vieții
Mântuitorul Hristos, prin întreaga Sa operă de mântuire, este întruparea iubirii nemărginite a lui Dumnezeu față de om, creatura Sa, pentru ca acesta să-și poată împlini scopul pentru care a fost creat, asemănarea cu Dumnezeu și câștigarea vieții celei veșnice.
Pentru împlinirea acestui ideal suprem și pentru a depăși toate încercările vieții, Mântuitorul ne adresează, astăzi, tuturor chemarea: „Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34).
Chemarea este facultativă! Dumnezeu nu ne mântuieşte cu forţa, de aceea a zis: „Cine voieşte să vină după Mine”, însă aşteaptă ca noi să dorim şi să cerem binecuvântarea şi ajutorul Său. Libertatea ne-a dăruit-o Dumnezeu de când ne-a creat după chipul Său ca persoane raționale, libere și capabile de a menține legătura cu Creatorul. Însă, urmarea lui Hristos sau trăirea vieții noastre în Hristos și cu Hristos, dobândită prin Sfintele Taine ale Bisericii, este singura cale prin care noi ne putem câștiga viața cea veșnică. Sfântului Apostol Pavel mărturisește: „Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine” (Gal. 2, 20).

sâmbătă, 23 martie 2019

Predică la Duminica a II-a din Postul mare – A Sf. Grigorie Palama

Pr. conf. univ. dr. Constantin Necula
 
Luând noi glasul desfrânatului, cu fierbinţi lacrimi cădem către Tine, Părintele şi Dumnezeul tu-turor, strigând: Am greşit depărtându-ne de la Tine şi necurăţiei slujind. Deci primeşte, Doamne, pocă-inţa noastră. Din Evanghelia de la Marcu, capitolul 2, versetele 1-12:

 „Şi, intrând iarăşi în Capernaum, după câteva zile, s-a auzit că este în casă. Şi îndată s-au adunat mulţi, încât nu mai era loc, nici înaintea uşii, şi le grăia lor cuvântul. Şi au venit la El aducând un slăbănog, pe care-l purtau patru inşi. Şi neputând ei, din pricina mulţimii, să se apropie de El, au desfăcut acoperişul casei unde era Iisus şi, prin spărtură, au lăsat în jos patul în care zăcea slăbănogul; şi văzând Iisus credinţa lor, i-a zis slăbănogului: «Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale!»
Şi erau acolo unii dintre cărturari, care şedeau şi cugetau în inimile lor: «Pentru ce vorbeşte Acesta ast-fel? El huleşte. Cine poate să ierte păcatele, fără nu-mai unul Dumnezeu?»
Şi îndată cunoscând Iisus cu duhul Lui că aşa cugetau ei în sine, le-a zis lor: «De ce cugetaţi acestea în inimile voastre? Ce este mai uşor a zice slăbă-nogului: Iertate îţi sunt păcatele sau a zice: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă? Dar, ca să ştiţi că putere are Fiul Omului a ierta păcatele pe pământ, a zis slăbă-nogului: «Zic ţie: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi mergi la casa ta!»
Şi s-a sculat îndată şi luându-şi patul, a ieşit îna-intea tuturor, încât erau toţi uimiţi şi slăveau pe Dumnezeu, zicând: «Asemenea lucruri n-am mai văzut niciodată!»”.

Predica la Duminica vindecarii slabanogului din Capernaum (Despre rugaciune)

Sfantul Luca al Crimeei
 
„Povestind despre vindecarea slabanogului, Sfintii Evanghelisti Marcu si Luca spun ca atunci cand l-au adus pe acesta la Domnul, n-au putut sa intre in casa unde Se afla Hristos din cauza multimii poporului. Asa ca s-au urcat pe acoperis, au ridicat acolo patul cu slabanogul, au desfacut acoperisul si l-au coborat in fata Domnului.

Ce eveniment umitor, indraznet, cum nu s-a mai auzit!

Atunci cand desfaceau acoperisul, a cazut lut si praf peste capetele celor ce stateau in casa si peste capul Domnului Hristos. Orice alt om in locul Lui, desigur, s-ar fi revoltat si ar fi raspuns indata oamenilor indrazneti, care l-au umplut de praf. Dar Domnul Iisus Hristos nu le-a spus nici un cuvant de mustrare. In loc de mustrare, El le-a facut o mare binefacere – l-a vindecat pe nefericitul bolnav, spunand ca i se iarta pacatele lui, i-a poruncit sa-si ia patul si sa mearga la casa sa.

Sfântul Grigorie Palama și Ortodoxia

Preasfânta Biserică Ortodoxă nu a aşezat fără un scop foarte adânc, tocmai la începutul Sfintelor Păresimi, Duminica Ortodoxiei şi pe Sfântul Grigorie Palama. Prin aceste două sărbători vrea să ne amintească de două poziţii fundamentale şi de două ţeluri urmărite în creştinism: ortodoxia credinţei şi sfinţenia vieţii, pe de o parte, iar pe de altă parte legătura inseparabilă dintre teologie şi sfinţenie, dintre dogmă şi Viaţă. Aşa încât să fie cu neputinţă existenţa teologiei fără sfinţenie şi a dogmaticii fără Viaţă.

Pentru ca cineva să se considere pe sine teolog, fiind însă lipsit de experienţe duhovniceşti personale şi descoperiri, are nevoie de o neruşinare prisositoare. Dacă apelăm la „istoria” teologiei ortodoxe nu vom vedea altceva decât sfinţeni drept caracteristică a reprezentanţilor acestei teologii.

Sf.Grigorie Palama și delimitarea Ortodoxiei de erezie

Erezia nu înseamnă orice concepție teologică greșită, nici interpretarea greșită a unor citate din Sfânta Scriptură sau din Sfânta Tradiție. Erezia, așa cum sugerează și etimologia cuvântului, este alegerea unei părți a adevărului teologic și absolutizarea lui. Cu alte cuvinte, erezia fragmentează adevărul. Absolutizând o parte din adevăr, în esență deformează și falsifică întreg adevărul. Atunci când, de pildă, Arie învăța ca Hristos este un om perfect, nu spunea minciuni, ci mărturisea adevărul. Însă nu mărturisea întregul adevăr, adică faptul că Hristos este și Dumnezeu perfect, ci numai o parte din el. În felul acesta denatura și falsifica întregul adevăr creștin. Nu recunoștea unirea firii dumnezeiești cu firea umană în persoana lui Hristos, care reprezintă temelia unirii omului cu Dumnezeu, adică esența mântuirii și îndumnezeirii omului. Prin urmare, zdruncina temeliile Creștinismului prin această erezie.
Așadar, pentru Creștinism, esența ereziei constă tocmai în negarea unirii dintre Dumnezeu și om, unire care se fundamentează în persoana lui Hristos. Cu alte cuvinte, erezia contestă posibilitatea mântuirii și îndumnezeirii omului.

sâmbătă, 16 martie 2019

Ortodoxia, „credinţa şi cunoştinţa adevărului celui conform cu evlavia” - Duminica I din Post (a Ortodoxiei)

Evanghelia de la Ioan 1,43-51

43 A doua zi voia să plece în Galileea şi a găsit pe Filip. Şi i-a zis Iisus: Urmează-Mi. 44 Iar Filip era din Betsaida, din cetatea lui Andrei şi a lui Petru. 45 Filip a găsit pe Natanael şi i-a zis: Am aflat pe Acela despre Care au scris Moise în Lege şi proorocii, pe Iisus, fiul lui Iosif din Nazaret. 46 Şi i-a zis Natanael: Din Nazaret poate fi ceva bun? Filip i-a zis: Vino şi vezi. 47 Iisus a văzut pe Natanael venind către El şi a zis despre el: Iată, cu adevărat, israelit în care nu este vicleşug. 48 Natanael I-a zis: De unde mă cunoşti? A răspuns Iisus şi i-a zis: Mai înainte de a te chema Filip, te-am văzut când erai sub smochin. 49 Răspunsu-I-a Natanael: Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti regele lui Israel. 50 Răspuns-a Iisus şi i-a zis: Pentru că ţi-am spus că te-am văzut sub smochin, crezi? Mai mari decât acestea vei vedea. 51 Şi i-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă, de acum veţi vedea cerul deschizându-se şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi coborându-se peste Fiul Omului.

1. „A găsit pe Filip” (In 1,43). Evanghelia acestei Duminici arată în ce mare măsură cunoașterea lui Hristos este un dar. Căci nu Filip L-a găsit pe Domnul, ci Domnul l-a găsit pe Filip şi i-a zis: „Urmează-Mi”. Cât despre Natanael, şi în cazul său iniţiativa o are Iisus: El îl cunoaşte pe Natanael, înainte ca Natanael să-L fi cunoscut (v. 47-48).

vineri, 15 martie 2019

Pr. Alexander Schmemann: Autocritica şi acceptarea schimbării – paradigme pentru o Ortodoxie autentică

Pentru a schimba atmosfera ortodoxiei, trebuie să învăţăm să ne privim în perspectivă, să ne căim şi, dacă este nevoie, să acceptăm schimbarea, transformarea. În ortodoxia istorică, criteriile autocriticii lipsesc cu desăvârşire. Ortodoxia s-a definit pe sine: împotriva ereziilor, a occidentului, a orientului, a turcilor etc. Ortodoxia este întreţesută cu afirmarea de sine şi un triumfalism exagerat…  
 
Tragedia istoriei Ortodoxiei este văzută întotdeauna în triumful răului din afară: persecuţiile, jugul turcesc, comunismul – niciodată cel din interior. Şi atât timp cât aceste convingeri nu se schimbă, sunt sigur că o revigorare a ortodoxiei nu este posibilă. Numeroasele obstacole care stau în calea acestei revigorări nu se datorează celor păcătoşi, ci îşi află originea în ceea care pare a fi esenţa Ortodoxiei: în primul rând – un fel de pietism încărcat de superstiţii şi dulcegării, inaccesibil vreunei culturi. Un pietism ce are o dimensiune păgână şi diluează ortodoxia într-o religiozitate sentimentală.

Eu cred, tu crezi, noi credem… Duminica I din Post – a Ortodoxiei

Domnului, realitatea Întrupării şi a Învierii şi toate celelalte care alcătuiesc, până astăzi, şira spinării şi mărturisirea pe care Ortodoxia o dă lumii creştine, cu nuanţele ei (catolice, protestante sau neoprotestante). Este, aşadar, prăznuită biruinţa icoanei împotriva idolilor, a dogmei creştine (ca învăţătură de credinţă) asupra dogmatismului relativ al părerilor partinic-omeneşti.

Cântarea Bisericii (ea însăşi icoană, de text) ne cheamă la auzire deplină: „Strălucit-a harul adevărului: cele ce s-au însemnat de demult umbros, acum s-au arătat desăvârşit. Că iată, Biserica se îmbracă cu chipul cel după trup al lui Hristos, ca şi cu o podoabă mai presus de lume, chipul cortului mărturiei cel mai dinainte însemnându-l şi credinţa cea dreaptă cinstind. Că ţinând icoana Aceluia pe Care Îl cinstim, să nu ne înşelăm. Să se îmbrace cu ruşine cei ce nu cred aşa! Că nouă ne este spre laudă Chipul Celui ce S-a întrupat, Căruia, cu bună-credinţă, ne închinăm, nu făcându-l Dumnezeu. Pe Acela credincioşii sărutându-L, să strigăm: Dumnezeule, mântuieşte poporul Tău şi binecuvântează moştenirea Ta“ (Slava Vecerniei mari, glas 2). Din început, aşadar, Evanghelia Duminicii (aceea a Ucenicilor, Ioan 1, 43-51) ne arată modul în care Hristos ştie să-Şi strângă martorii. Între ei, Natanael pare a fi cel mai perplexat de ceea ce i se întâmplă. Chemat cu fervoare de către alt chemat (Filip), Natanael dintâi al pericopei acesteia crede că nimeni nu ştie mai bine decât el cine este.

joi, 14 martie 2019

Canonul cel Mare sau Canonul de Pocăință al Sfântului Andrei Criteanul (660-740)

Postul cel Mare, Patruzecimea sau Postul Paștelui are multe rânduieli de slujbă, rugăciuni, cântări și imne liturgice specifice, unice și de o rară frumusețe euhologică și muzicală, care alcătuiesc specificul acestei perioade din anul bisericesc. Între acestea un loc deosebit îl are Canonul cel Mare sau de pocăință al Sfântului Andrei Criteanul.

Dar ce este un canon? Este un gen de poezie imnografică întrebuințat în cântările bisericești. Un canon care în traducere înseamnă regulă sau normă este alcătuit din nouă grupuri de strofe sau tropare, care se numesc ode sau cântări. Canoanele pot fi alcătuite și din trei sau două ode sau cântări. La alcătuirea canonului s-au luat ca exemplu cele nouă cântări biblice pe care le găsim numai în Triod, cartea de slujbă a Postului Mare. Cele nouă ode sau cântări care intră în alcătuirea canonului simbolizează cele nouă cete îngerești care preamăresc pe Dumnezeu și sunt imitate de Biserica pământească împărțită și ea tot în nouă categorii ierarhice.

Nu ține degetele greblă prin timp, fă-ți căuș, oprește clipa.

”Într-o zi vom lăsa totul baltă. Ne vor rămâne hainele-n dulap, cheile și telefonul cine știe pe unde, folia de medicamente pe noptieră neterminată, poate și ciorba la foc molcom pe plită.

Nu trăi fără să te gândești la toate astea. Ziua aceea poate fi oricând, pentru oricine.

Bagă de seamă ce șerpi îți ies pe gură. Oamenii nu vor uita cum i-ai făcut să se simtă.

La noi se zice: animalul se leagă cu funia și omul cu vorba bună. Ce te costă să gândești înainte de a deschide gura?

Programul slujirii Tainei Sfântului Maslu, în Postul Mare, în parohiile de pe Valea Mureşului, din Episcopia Devei şi Hunedoarei


 Iniţiate încă din perioada comunistă de către regretatul părinte Ioan Sabău, slujbele Sfintei Taine a Maslului, din anul acesta se vor desfășura de la ora 17  după următorul program:

19 MARTIE  ( Marţi ) -  Parohia Banpotoc, hramul „Sf. Arh. Mihail și Gavriil”  
Pr. Mircea Mihuleț;
21 MARTIE (Joi) - Parohia Rapolţel, hramul „Sf. Arh. Mihail și Gavriil”
Pr. Cristian Dospin;

marți, 12 martie 2019

Învaţă pe de rost Psalmul „Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta”, inspirat de Duhul Sfânt proorocului David!

Dacă ţi se întâmplă să cazi, ridică-te şi vei fi mântuit. Eşti păcătos, cazi mereu, învaţă să te ridici. Caută să dobândeşti acest învăţ.

Iată în ce constă el: învaţă pe de rost Psalmul „Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta“ (Psalmul 50), inspirat de Duhul Sfânt proorocului David, şi rosteşte-l cu credinţă sinceră şi cu nădejde, cu inimă înfrântă şi smerită.

De te vei căi astfel sincer, cu cuvintele regelui David, Domnul va face să strălucească peste tine îndată iertarea păcatelor şi toate însuşirile sufletului tău se vor umple de pace.

Lucrul de căpetenie în viaţă este să te arăţi râvnitor în dragostea de semeni şi să nu judeci pe nimeni. Fiecare va răspunde pentru sine înaintea lui Dumnezeu, tu vezi-ţi de-ale tale.

luni, 11 martie 2019

Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!

Chiar de la începutul mult-așteptatei perioade de pocăință și stăruitoare rugăciune, Sfântul și Marele Post, Biserica ne pune înainte un model complet de luptă în vederea fortificării și a biruinței noastre în lupta cu păcatul. Este vorba de Canonul Sfântului Andei Criteanul, rânduit a se citi în cadrul slujbei Pavecerniței Mari în primele patru zile din prima săptămână a Postului Mare, reluat apoi în întregime în cadrul Utreniei din joia săptămânii a cincea din cuprinsul aceluiași post.

Acest imn liturgic, impresionant nu doar prin întinderea sa (este cea mai mare cântare din toată tradiția Bisericii răsăritene), ci mai ales prin conținut – fiind o meditație biblică, dar și o stăruitoare rugăciune de pocăință – îl are autor pe Sfântul Andrei Criteanul, trăitor în veacurile VII-VIII. Numele Criteanul indică rangul său de Episcop al cetății Gortyna din insula Creta. De pe această înaltă treaptă sacerdotală a slujit Biserica lui Hristos cu toată ființa sa, până ce Domnul l-a chemat către cereștile locașuri.

sâmbătă, 9 martie 2019

PREDICĂ LA DUMINICA IZGONIRII LUI ADAM DIN RAI

Din Evanghelia de la Matei, capitolul 16, verse-tele 14-21:
 „Că de veţi ierta oamenilor greşelile lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc. Iar de nu veţi ierta oa-menilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre.
Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi smolesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc; adevărat grăiesc vouă: îşi iau plată lor. Tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală, ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău Care este ascuns, şi Tatăl Care vede în ascuns îţi va răsplăti ţie.
Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură. Ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură. Căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta.”
 Sunt cuvintele pe care le-a adresat ucenicilor Săi şi tuturor celor chemaţi să-L asculte, astăzi, Dom-nul nostru Iisus Hristos, în Duminica izgonirii din Rai a lui Adam. Aţi remarcat că întâiele cuvinte ne spun că de vom ierta oamenilor greşelile lor, şi El ne va ierta nouă greşelile noastre. Spune aceasta Dom-nul după ce mai înainte îi învăţase pe ucenici cum să se roage, spunându-le, rostindu-le, împlântân-du-le parcă în inimă cuvintele rugăciunii „Tatăl nos-tru”. A trecut de o săptămână Duminica lăsatului de carne, ne-am îndepărtat de Duminica Înfricoşătoa-rei Judecăţi şi de hrana pe care ne-am însuşit-o ca oameni abia după o altă înfricoşătoare judecată, aceea a Potopului din vremea şi supravieţuirea lui Noe, pentru că, ştiut este din Cartea Sfântă că, în-dată după Potop, Noe primeşte binecuvântarea lui Dumnezeu de a mânca şi din carnea animalelor.

Să postim de dorul Mirelui

Duminica Lăsatului sec de brânză
Evanghelia de la Matei 6,14-21
14 Că de veţi ierta oamenilor greşealele lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc; 15 Iar de nu veţi ierta oamenilor greşealele lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşealele voastre. 16 Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi smolesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă, şi-au luat plata lor. 17 Tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală, 18 ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie. 19 Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură. 20 Ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură. 21 Căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta.
1. Credincioși fără post? În lumea noastră materialistă şi atât de înrobită plăcerilor trupeşti, postul nu mai are trecere. E adevărat că e la modă în unele cercuri un anumit fel de „post” din motive de păstrare a sănătăţii sau, pur și simplu, pentru siluetă. Orientat însă numai spre un scop trupesc, acest fel de „post” nu are nimic de-a face cu postul creştin. Iar atunci când „postul” sau mai degrabă „alimentaţia naturistă” are la bază o concepţie religioasă necreştină, avem de-a face cu o cumplită rătăcire, acest fel de „post” fiind pur şi simplu încă un mod de expresie a lepădării credinţei celei adevărate şi mântuitoare şi a decăderii în idolatrie.

POSTUL SFINTELOR PAȘTI, POSTUL MARE. Cuvânt de învățătură din partea ÎPS Laurențiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului

„Postul Sfintelor Paşti este „mare” prin valoarea lui, prin asprimea şi intensitatea lui, şi prin lungimea lui de 40 de zile, plus Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului, numită Săptămâna Mare. Este însă mare şi important mai ales pentru faptul că ne oferă prilejul unei călătorii spirituale cu Hristos, urcând împreună cu El pe dealul Golgotei, în Săptămâna Sfintelor Pătimiri, şi pregătindu-ne sufleteşte pentru bucuria sfântă a Învierii Sale din morţi. Slujbele bisericeşti din perioada Triodului sunt atât de bogate, atât de „sensibile” pentru sufletul nostru, pornind de la starea de neputinţă a firii umane şi de dependenţă faţă de ajutorul lui Dumnezeu, care să ne ajute să ne întoarcem la El prin pocăinţă sinceră, spre iertarea păcatelor şi îndreptarea vieţii noastre. Astfel, primul imn specific rânduielilor liturgice ale acestei perioade exprimă dorinţa sufletului de pocăinţă şi invocare ajutorului dumnezeiesc pentru realizarea acesteia: „Uşile pocăinţei deschide-mi mie Dătătorule de viaţă…”

De ce (nu) postim?

Civilizaţia materialistă a strâmbat înţelegerea postului

Civilizaţia noastră materialistă şi iubitoare de plăceri a strâmbat această înţelegere. Mi-aduc iarăşi aminte de convorbirea dintre un reprezentant al acestui duh şi un părinte duhovnicesc, care stăruia asupra marii necesităţi a postului pentru viaţa creştină. „Preacuvioase, zicea acela, a trecut vremea aceea, acum s-au schimbat lucrurile!
 
Mi-aduc aminte din copilărie, cu câtă evlavie era ţinut postul atunci! Nu se făcea excepţie de la post, nici pentru caz de boală, nici pentru cei mici, toţi îl ţineam cu severitate. Sfântul şi Marele Post al Păresimilor era aşteptat ca un mare eveniment.

Erau vase anume păstrate pentru Postul Mare. Şi cu câtă primeneală sufletească ajungeam la Sfintele Paşti! „Se poate să nu ţii postul? Domnul Hristos a postit patruzeci de zile pentru păcatele noastre şi noi să nu postim? Mare păcat să calci rânduială postului!” Aşa gândeau creştinii ortodocşi de altădată.

Postul Mare – fundamentul dumnezeiesc și practica postului așa cum s-a fixat în Biserică în primul mileniu creștin

Postul Mare – fundamentul dumnezeiesc și practica postului așa cum s-a fixat în Biserică în primul mileniu creștin
Perioada Postului Mare s-a constituit în exclusivitate în funcție de postul pregătitor în vederea Paștelui. Acesta a rămas elementul esențial al convertirii și al efortului ascetic întreprins în timpul celor 40 de zile, de aceea canoanele sinoadelor îl fac obligatoriu pentru toți.

Ulterior s-a adăugat o serie de alte prescripții disciplinare impuse de atmosfera de doliu și penitență legată de această perioadă, ca, de pildă, interdicția de a se celebra Liturghia euharistică, sărbătorile sfinților, căsătoriile, aniversările, botezurile și hirotonia, proscrierea relațiilor sexuale și a băilor iar, pentru monahi, interdicția de a ieși din mănăstirea lor în tot Postul Mare „ca stăruința lor în rugăciune să nu se risipească”. Dar toate aceste legi nu sunt în fond decât consecințe naturale ale ținerii postului care exclude orice solemnități exterioare, pentru a concentra forțele creștinilor asupra lor înșiși.