"Preotul e tot om, dintre oameni. Vă mai mângâie, vă mai mustră, însă voi nu trebuie să vă supărați.Primiți, deci, pe preoți!
Căutați-i nu numai când vă merge rău în casă! Dacă vreți să nu aveți păcate multe și să nu ziceți mult, cât mai des să vă spovediți."
(Pr. Ioanichie Bălan)
)

Postare prezentată

Corabia - Duminica a IX-a după Rusalii

sâmbătă, 17 august 2019

Când Tu-mi pluteşti pe-a mele valuri


Când Tu-mi pluteşti pe-a mele valuri, din mal în mal se face Cale,
lumina valurilor mele sărută umbra tălpii Tale.

Când Tu-mi cobori Iisuse, tot Cerul este-al meu,
lumina Feţei Tale mă mângâie mereu.

Când Tu-mi călătoreşti pe-ntinsul pustiu al ţarinilor mele,
tot praful meu sărută urma şi talpa Ta călcând pe ele.

Credinţă şi îndoială

IPS Antonie de Suroj

Credinţa e adesea înţeleasă de oameni ca o capitulare a raţiunii, a inteligenţei. Cu alte cuvinte, credinţa începe în momentul în care nu mai pot gândi creativ, atunci când renunţ la orice încercare de a pricepe raţional pentru că problema e aşa de absurdă, încât singura cale de a o înfrunta e să spun “cred”. Ei bine, acesta poate fi un act de credulitate, un act de laşitate, sau un act preliminar, plin de înţelepciune, care ne învaţă să nu tragem concluzii până nu am înţeles despre ce este vorba. Dar aceasta nu e credinţă aşa cum au înţeles-o marii oameni din toate religiile şi, în mod special, aşa cum o înţelege creştinismul.

În Epistola către Evrei, în capitolul al unsprezecelea, credinţa e definită ca “dovedirea lucrurilor nevăzute”. Noi, în general, punem accent pe “lucrurile nevăzute”, uitând de “dovedirea” sau “certitudinea” lor. Atunci când ne gândim la credinţă, ne gândim la “cele nevăzute”, dar în loc de dovedire, ne raportăm faţă de ele cu un semn de întrebare.

Corabia - Duminica a IX-a după Rusalii

Evanghelia de la Matei 14,22-34

22 Şi îndată Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui, pe ţărmul celălalt, până ce El va da drumul mulţimilor. 23 Iar dând drumul mulţimilor, S-a suit în munte, ca să Se roage singur. Şi, făcându-se seară, era singur acolo. 24 Iar corabia era acum la multe stadii departe de pământ, fiind învăluită de valuri, căci vântul era împotrivă. 25 Iar la a patra strajă din noapte, a venit la ei Iisus, umblând pe mare.  26 Văzându-L umblând pe mare, ucenicii s-au înspăimântat, zicând că e nălucă şi de frică au strigat. 27 Dar El le-a vorbit îndată, zicându-le: Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi! 28 Iar Petru, răspunzând, a zis: Doamne, dacă eşti Tu, porunceşte să vin la Tine pe apă. 29 El i-a zis: Vino. Iar Petru, coborându-se din corabie, a mers pe apă şi a venit către Iisus. 30 Dar văzând vântul, s-a temut şi, începând să se scufunde, a strigat, zicând: Doamne, scapă-mă! 31 Iar Iisus, întinzând îndată mâna, l-a apucat şi a zis: Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit? 32 Şi suindu-se ei în corabie, s-a potolit vântul. 33 Iar cei din corabie I s-au închinat, zicând: Cu adevărat, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu. 34 Şi, trecând dincolo, au venit în pământul Ghenizaretului.

 1. O primă minune: Iisus umblă pe apă. După prima înmulţire a pâinilor, Mântuitorul a săvârşit alte două mari minuni asupra naturii, despre care ne vorbeşte Evanghelia acestei Duminici. Anume, minunea umblării pe mare şi cea a unei noi potoliri a furtunii pe mare (cf. Mt 8,23-27).

Umblarea lui Hristos pe mare

Se încrucișează în Sfânta Evanghelie de astăzi cele mai diferite stări sufletești: FRICA de valurile învolburate ; SPAIMA în fața vântului, care " era împotrivă "; ADMIRAȚIA pentru figura lui Hristos, care venea pe apă, spre corabie; ÎNCREDEREA în glasul și chemarea Lui; LINIȘTEA când s-a potolit vântul și s-a îmblînzit marea.
 
Relatarea din acea noapte, de pe Marea Galileii, este o realitate continuă de pe marea vieții sufletești a fiecărui  creștin. Mereu se ridică FRICA din străfundurile vechiului Adam , care este în noi și se împletește cu o SPAIMĂ, în fața năvălirii ispitelor și necazurilor din afară, făcând noi oameni deprezivi și anxiosi.
 
Cum și cu ce le vom  putea stăpâni și învinge noi cei  de astăzi ?

APOSTOLII ÎN FURTUNĂ

Acum duminică avem la rând evanghelia de la Matei capitolul 14, versetele 22-34. Este evanghelia când se făcuse furtună în călătoria aposto­lilor cu corabia şi Iisus li S-a arătat umblând pe apă. Apostolii s-au speriat văzându-L, dar El i-a liniştit şi l-a chemat pe Petru să vină la El peste valuri, iar când a început a se cufunda, l-a mustrat blând: „Puţin credinciosule, de ce te-ai îndoit?”... Şi „a poruncit vântului să tacă” şi furtuna îndată a încetat.

Despre două furtuni ne spun Evangheliile că le-au avut apostolii în călătoria lor cu corabia. Una e aceasta, din evanghelia de dumi­nică, iar cealaltă e la Matei 8, 23-27, unde se spune că Iisus adormise în timpul furtunii şi apostolii L-au trezit, plini de spaimă.

joi, 15 august 2019

Zicem “adormire” nu “moarte”, pentru că aşa e creştineşte.

Din „Duhul adevarului”
De Ilarion Felea
Editura Arhiepiscopiei Ortodoxe a Alba Iuliei

MOARTEA – Adormirea Maicii Domnului

În sufletele tuturor oamenilor zace, ascuns şi nelămurit, un dor de mai bine. Năzuim cu toţii spre ceva, căutăm o comoară ce ni se pare că am pierdut-o. Alergăm după un ideal care ne cheamă în chip negrăit; alergăm, ne zbuciumăm, dorim un bun suprem, fericirea veşnică în sânul împărăţiei lui Dumnezeu.

Dorul sfânt al fericirii nemuritoare ne mână la şcoală, ne mână la biserică, la muncă, pe câmpul de luptă, să cucerim aerul, pământul şi apa cu toate comorile lor. El e pretutindeni cu noi şi arde pe vatra sufletului nostru ca focul în cărbunii aprinşi. Dorul acesta – dovada chipului şi asemănării lui Dumnezeu în om -trezeşte în noi nemulţumirea şi susţine neodihna, şi astfel ne face capabili de progres, de cultură şi de civilizaţie.

Sfântul Maxim Marturisitorul - Cuvânt la Adormirea Maicii Domnului

Din „Viata Maicii Domnului”
Sfantul Maxim Marturisitorul
Editura Deisis
Adormirea

103. Acum prin harul ei vom vorbi despre moartea sa şi despre mutarea ei din această lume la împărăţia veşnică; a asculta o astfel de istorie e bucuria şi lumina sufletelor priete¬ne lui Dumnezeu.

Când Hristos, Dumnezeul nostru, a vrut să o facă să iasă din această lume pe preasfânta şi curată Maica Sa şi să o ducă în împărăţia cerurilor pentru a primi cununa veşnică a bunăvoirilor şi ostenelilor mai adânci decât firea, pentru a o aşeza la dreapta Sa cu veşmânt de aur ţesut cu strălucire din felurite culori şi să o proclame Împărăteasa tuturor făpturilor, să o ducă înăuntrul catapetesmei şi să o facă să locuiască în Sfânta Sfintelor, i-a vestit dinainte slăvită mutare. Şi i-a trimis din nou pe arhanghelul Gavriil să-i anunţe slăvită mutare, ca odinioară minunata zămislire.

miercuri, 14 august 2019

Sfântul Grigorie Palama - Cuvânt la Adormirea Maicii Domnului

Omilii – volumul 3
Sfantul Grigorie Palama
Editura Anastasia
2007
Omilia 37

La preacuvioasa Adormire a Preacuratei Stăpânei noastre
de Dumnezeu Născătoare şi Pururea Fecioarei Maria

1. Dorul şi datoria au alcătuit, pentru dragostea voastră, omilia noastră de astăzi. Dar nu este numai dorirea mea de a supune atenţiei voastre cuvântul mântuitor primit în auzul vostru cel iubitor de cuvântări dumnezeieşti şi de a vă hrăni de aici sufletele voastre şi nu numai fiindcă voiesc ca pentru dragostea voastră să îmi fac datoria, după sfintele rânduieli: ci şi fiindcă, mai mult decât oricare alt subiect, acesta este dintre cele mai pline de folos pentru mine însumi şi mai îndrăgit de mine, dacă voi rosti cu laude în Biserică minunile pururea Fecioarei şi Maicii Domnului. Iar cât priveşte dorul, care este, nu unul, ci îndoit, acela mă înalţă şi mă cheamă şi îndeamnă, iar datoria neabătut mă constrânge, căci singur cuvântul nu se poate apropia de cele ce sunt mai presus de cuvânt, precum nici ochiul nu poate privi neabătut la soare. Apoi, iarăşi, deşi nu se cade a grăi cele ce sunt mai presus de cuvânt, însă, pentru iubirea de oameni, ni se îngăduie totuşi să slăvim pe cele slăvite, şi deşi trebuie ca cele ce sunt de neatins să rămână neatinse, putem, prin cuvinte, să ne plătim datoria şi să ne exprimăm acest dor către Maica Domnului, cântând-o după putere.

sâmbătă, 10 august 2019

Duminica a 8-a după Rusalii (Înmulțirea pâinilor). Predica IPS Irineu Pop-Bistrițeanul

Dacă Trupul lui Iisus nu s-ar frânge și Sângele Lui nu ar curge, zilele noastre ca umbra s-ar pleca și noi ca iarba ne-am usca. Domnul ne spune: „De nu veți mânca Trupul Meu și de nu veți bea Sângele Meu, nu veți avea viață întru voi” (In. 6, 53).

Dreptmăritori creștini,

În Evanghelia de astăzi, Îl vedem pe Mântuitorul nostru săvârșind minunea înmulțirii celor cinci pâini și doi pești, prin care a potolit foamea mulțimilor flămânde, în loc pustiu. După ce au mâncat și s-au săturat cinci mii de bărbați, afară de femei și copii, au mai rămas, spre uimirea tuturor, douăsprezece coșuri cu fărâmituri (Mt. 14, 17-21).

Înmulţirea pâinilor şi-a peştilor – o lecţie de învăţat pentru creştinii de azi şi dintotdeauna

Motto: „Adevărat, adevărat zic vouă: Mă căutaţi nu pentru că aţi văzut minuni, ci pentru că aţi mâncat din pâini şi v-aţi săturat
(Ioan 6, 26)

Aflându-Se Domnul pe malul lacului Ghenizaret şi văzând mulţimile care se înghesuiau să-L cunoască şi să-I asculte învăţătura, a început să le vorbească predicându-le până seara târziu. Atunci au venit ucenicii şi I-au zis: „Dă drumul mulţimilor ca să se ducă în sate şi să-şi cumpere de mâncare”. Iisus însă le-a răspuns: „N-au trebuinţă să se ducă; daţi-le voi să mănânce”. Iar ei i-au răspuns: „Nu avem aici decât cinci pâini şi doi peşti”. Şi El a zis: „Aduceţi-Mi-le aici”.

vineri, 9 august 2019

Omilia 37 a Sfântului Grigorie Palama despre Adormirea Maicii Domnului

Omilia 37 la preacuvioasa Adormire a Preacuratei Stăpânei noastre
de Dumnezeu Născătoare şi Pururea Fecioarei Maria
 
1. Dorul şi datoria au alcătuit, pentru dragostea voastră, omilia noastră de astăzi. Dar nu este numai dorirea mea de a supune atenţiei voastre cuvântul mântuitor primit în auzul vostru cel iubitor de cuvântări dumnezeieşti şi de a vă hrăni de aici sufletele voastre şi nu numai fiindcă voiesc ca pentru dragostea voastră să îmi fac datoria, după sfintele rânduieli: ci şi fiindcă, mai mult decât oricare alt subiect, acesta este dintre cele mai pline de folos pentru mine însumi şi mai îndrăgit de mine, dacă voi rosti cu laude în Biserică minunile Pururea Fecioarei şi Maicii Domnului.

Iar cât priveşte dorul, care este, nu unul, ci îndoit, acela mă înalţă şi mă cheamă şi îndeamnă, iar datoria neabătut mă constrânge, căci singur cuvântul nu se poate apropia de cele ce sunt mai presus de cuvânt, precum nici ochiul nu poate privi neabătut la soare. Apoi, iarăşi, deşi nu se cade a grăi cele ce sunt mai presus de cuvânt, însă, pentru iubirea de oameni, ni se îngăduie totuşi să slăvim pe cele slăvite, şi deşi trebuie ca lucrurile ce sunt de neatins să rămână neatinse, putem, prin cuvinte, să ne plătim datoria şi să ne exprimăm acest dor către Maica Domnului, cântând-o după putere.

joi, 8 august 2019

Despre Sfânta, preacurata și fericita adormire a Preacuratei Stăpânei noastre Născătoarea de Dumnezeu

Cateheza a 20-a
A aceluiași
Despre Sfânta, preacurata și fericita adormire a Preacuratei Stăpânei noastre Născătoarea de Dumnezeu și omilia ei înțelegătoare despre pâinea vieții cea dintru ea
Binecuvintează, părinte,

Frați și părinți, iată preacurata și preacinstita și preafericita adormire a nemuritoarei Maici a lui Dumnezeu. Iată locașul cel de viață începător se mută astăzi la viața cea fără de sfârșit. Iată mireasa Împăratului puterilor celor de sus se grăbește să se mute în cămările de nuntă cele de sus. Iată făclia se întoarce la lumina cea neînserată. Iată palatul Împăratului Slavei[1] se suie la palatele ospățului ceresc. Iată tronul Împăratului celui nezidit se mută cu slavă în casa Împăratului. Iată cea preanevinovată și cu totul fără de prihană masă ne-a chemat pe noi pe toți să fim ospătați, adăpați și luminați și punându-ne înainte pâinea vieții[2] ne amestecă potirul, băutură curățitoare, zicând: „Pâinea care prin mine a venit la voi și potirul coastei Lui celei fără de prihană și dătătoare de viață strigă către voi: „veniți, zice, mâncați pâinea Mea cea vie[3]. Nu mâncați altă pâine care nu este a Noastră, ca să nu muriți. Căci pâinea cea plină de plăceri a păcatului este aducătoare de moarte și cel care v-o dă pe ea este ucigaș de oameni.

miercuri, 7 august 2019

Cuvânt la Praznicul Adormirii Maicii Domnului - Sfântul Serafim Sobolev

Și cu rugăciunile Tale izbăveşti din moarte sufletele noastre” (din troparul praznicului).

Domnul a spus: „Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla...”, sau „cine este omul acela între voi care, de va cere fiul său pâine, oare el îi va da piatră? Sau de-i va cere peşte, oare îi va da şarpe? Deci, dacă voi, răi fiind, ştiţi să daţi daruri bune fiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru Cel din ceruri va da cele bune celor care cer de la El” (Matei 7,9-11). 

Prin asemenea cuvinte Domnul sădeşte în noi nădejdea şi siguranţa că rugăciunile noastre către Dumnezeu vor fi împlinite. Ne întrebăm: „Dacă Domnul Iisus împlineşte rugăciunile oamenilor păcătoşi, atunci poate El să-şi întoarcă faţa Sa de la Preacurata Maica lui, când Ea aduce rugăciuni pentru noi, păcătoşii, la scaunul Lui?

marți, 6 august 2019

Omilie la Adormirea Maicii Domnului – Sfântul Neofit Zăvorâtul

Al aceluiași Neofit monahul și zăvorâtul
Cuvânt la Preacurata Adormire a Preasfintei Stăpânei noastre
 Născătoarea de Dumnezeu și pururea Fecioara Maria
Binecuvintează, părinte,

1. Vrând eu să laud, prealăudată, preasfânta ta adormire cea mai presus de cinste, învrednicește-mă de iertare și dăruiește-mi cuvânt potrivit, ceea ce ai zămislit și născut în chip de negrăit pe Cuvântul cel negrăit și la El ai plecat astăzi în chip nepovestit și ți-ai dat duhul tău cel cu totul fără de prihană în mâinile Lui, ale Celui Care a binevoit în chip străin să fie ținut în sfintele tale brațe ca un Prunc. Căci cel ce vrea să te laude pe tine are cu adevărat nevoie de dumnezeiesc cuvânt care să răsune până la margini și de ochi înțelegători care să poată să vadă înălțimea ta, curată de Dumnezeu fericită, și de o limbă de înger care să poată să laude minunile tale în chip mai presus de fire.

2. Dar eu deși le am pe cele potrivnice acestora, nu sufăr să tac. Și deși eu adeseori pe mine însumi m-am mustrat ca să tac, nu m-am liniștit, ci iarăși gândul necăjindu-mă, a biruit și, cerându-mi cu îndrăzneală să spun cele mai presus de mine, m-a convins. Și acum că m-a convins, pun înainte mijlocitoare bunătatea ta fără de pată, pentru ca o picătură din lumina curăției tale să stropească inima mea și harul dumnezeiesc al sfintei adormirii tale să trezească mintea mea și astfel să văd limpede și să vorbesc cu folos cele ale tale, de la tine și pentru tine, preanevinovată.

luni, 5 august 2019

Omilie la Adormirea Maicii Domnului

Să înceteze cuvintele neînvățate și trăsnite ale ereticilor. Să se închidă buzele lor nedrepte. Să se bucure și să se veselească de tine toți cei ce te caută pe tine[1], Născătoare de Dumnezeu și să zică pururea: Mărit să fie Domnul[2] de cei ce iubesc să mărească după datorie numele tău, fiindcă gura creștinilor va cugeta dreptatea ta[3] și fecioria toată ziua lauda[4] sfințeniei nașterii tale. Că văzut-au săracii[5] bogăția bunătății lui Dumnezeu[6] care a venit prin tine. Au văzut și au zis:  De mila Domnului plin este pământul[7]. Căutat-au păcătoșii prin tine pe Dumnezeu și s-au mântuit. Au zis și aceștia: De nu ne-ar fi ajutat nouă Cel întrupat din Fecioară, puțin de nu s-ar fi sălășluit în iadul[8] atotdevorator al morții cufundările sufletelor noastre. Puternic pentru mântuire este ajutorul tău, Născătoare de Dumnezeu,  și nu au nevoie de un alt mijlocitor înaintea lui Dumnezeu. Căci tu ești adevărata Maică a vieții. Tu ești aluatul plămădirii din nou a lui Adam. Tu ești izbăvirea ocărilor Evei. Aceea e maica țărânii, tu maica luminii. Aceea maica stricăciunii, tu, pântecele nestricăciunii. Aceea sălășluire în moarte, tu, mutare din moarte. Aceea picotire a pleoapelor, tu slava neadormită a ochilor priveghetori. Fiii aceleia, întristare.

duminică, 4 august 2019

Duminica a VII-a după Rusalii (Vindecarea a doi orbi și a unui mut din Capernaum)



Astăzi, când Sfînta Evanghelie ne prezintă două din minunile săvârşite de Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi anume vindecarea a doi orbi şi a unui demonizat şi mut, m-am gândit să vorbesc despre minunile făcute de Dumnezeu şi de sfinţii Lui. Dacă veţi asculta cu luare aminte, veţi înţelege marea deosebire dintre minunile lui Dumnezeu şi cele ale sfinţilor.

Să ştiţi că Dumnezeu este izvorul fără de margini al tuturor minunilor, deoarece puterea Lui este nemărginită şi înţelegerea lui este neajunsă de minte. Deosebirile minunilor Lui, faţă de cele făcute de sfinţi sunt acestea: Dumnezeu Cel în Sfînta Treime-închinat, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, a făcut minuni mari direct asupra lumii Sale, precum: răpirea lui Enoh la cer (Facere 5, 24; Evrei 11, 5); amestecarea limbilor (Facere 11, 7); orbirea locuitorilor Sodomei (Facere 19, 11); prefacerea femeii lui Lot în stâlp de sare (Facere 19, 26); glasul ceresc în rug (Ieşire 3, 2-5); toiagul lui Moise prefăcut în şarpe (Ieşire 4, 2-4); mîna lui Moise acoperită de lepră (Ieşire 4, 6-7); prepeliţele (Ieşire 16, 13); glasul Domnului în Sinai (Ieşire 20, 22).

Predică la Duminica a VII-a după Rusalii – a vindecării a doi orbi și un mut

Plecând Iisus de acolo, doi orbi se ţineau după El strigând şi zicând: Miluieşte-ne pe noi, Fiule al lui David. După ce a intrat în casă, au venit la El orbii şi Iisus i-a întrebat: Credeţi că pot să fac Eu aceasta? Zis-au Lui: Da, Doamne! Atunci S-a atins de ochii lor, zicând: După credinţa voastră, fie vouă! Şi s-au deschis ochii lor. Iar Iisus le-a poruncit cu asprime, zicând: Vedeţi, nimeni să nu ştie. Iar ei, ieşind, L-au vestit în tot ţinutul acela. Şi plecând ei, iată au adus la El un om mut, având demon. Şi fiind scos demonul, mutul a grăit. Iar mulţimile se minunau zicând: Niciodată nu s-a arătat aşa în Israel. Dar fariseii ziceau: Cu domnul demonilor scoate pe demoni. Şi Iisus străbătea toate cetăţile şi satele, învăţând în sinagogile lor, propovăduind Evanghelia împărăţiei şi vindecând toată boala şi toată neputinţa în popor. (Matei 9, 27-35)
 
Un lac fără apă mai poate fi numit lac? Nu;  e mai degrabă un crater uscat. Un om fără Dumnezeu mai poate fi numit om? Nu; e mai degrabă un mormânt. După cum apa e tot ce-i mai de seamă dintr-un lac, tot așa Dumnezeu în om. 

Dacă sufletul omului ar fi cu totul deschis către Dumnezeu (și acest lucru presupune închiderea către lume), omul acela s-ar întoarce la încântarea primordială a vederii lui Dumnezeu.  Credința înseamnă, mai înainte de toate, amintirea acelei pierdute primordiale vederi a lui Dumnezeu, amintire rămasă întipărită în conștiință. 

sâmbătă, 3 august 2019

Icoana Maicii Domnului „Cea iubitoare”, a Peșterilor din Pskov

Icoana Maicii Domnului „Cea iubitoare” a Peșterilor din Pskov este prăznuită pe 21 mai și 7 octombrie.
 
Icoana Maicii Domnului „Cea iubitoare” a fost pictată și adusă la Mănăstirea Peșterilor din Pskov prin eforturile depuse de negustorii Vasile și Teodor în anul 1521. Prima consemnare a unei minuni săvârșite de icoană apare în anul 1524.

Icoana Maicii Domnului „Cea iubitoare” a Peșterilor din Pskov este renumită pentru apărarea orașului Pskov și a Mănăstirii Peșterilor din Pskov. Această icoană a protejat orașul și mănăstirea atunci când oamenii au mers și s-au rugat înaintea acestei Sfinte Icoane. Prima dată icoana a apărat orașul în 1581, în timpul asediului Pskovului de către regele polonez Ștefan Báthory (prăznuită pe 21 mai). Icoana a protejat orașul și mănăstirea în 1812 în timpul invaziei lui Napoleon (prăznuită pe 7 octombrie).

vineri, 2 august 2019

15 gânduri duhovniceşti despre Maica Domnului

1. Căci aşa cum fiecare mamă dă copiilor ei simpla existenţă, tot aşa şi Mama lui Dumnezeu dăruie tuturor existenţa fericită – Teofan al Niceei;

2. Cine L-ar putea iubi pe Dumnezeu mai mult decât Mama Lui care L-a născut nu numai ca Unul-Născut, dar L-a născut singură fără însoţire cu cineva, ca astfel afecţiunea ei să fie dublă, neîmpărtăşită cu un părtaş? Şi cine ar putea fi iubit mai mult decât mama Lui de Unul-Născut Care a ieşit numai din Ea în chip negrăit în veacurile de pe urmă, aşa cum a ieşit înainte de veacuri numai din Tatăl? – Sfântul Grigorie Palama;

3. Femeia trebuie preţuită, să ştiți, pentru că mai întâi ne reprezintă o femeie în Împărăţia cerurilor: Maica Domnului. Te cutremuri, ţi-e şi frică să vorbeşti comparând-o pe ea cu oamenii – Părintele Arsenie Papacioc;

marți, 30 iulie 2019

Cateheză despre Maica Domnului


  1. PREGĂTIREA APERCEPTIVĂ:
– Cultul Bisericii noastre este structurat pe o succesiune ierarhică bine determinată: adorare pentru Prea Sfânta Treime, supra-venerare (= supracinstire) pentru Maica Domnului şi venerare (= cinstire) pentru Sfinţi, Sfânta Cruce, Sfinţii Îngeri şi Sfintele Moaşte;
– Fecioara Maria a fost aleasă, pentru vrednicia ei, de Dumnezeu însuşi pentru a-L naşte pe Iisus Hristos, Mântuitorul nostru. Această alegere este o dovadă că însuşi Dumnezeu i-a acordat o cinstire fără egal, temei logic şi firesc pentru a o cinsti şi noi, oamenii, în chip deosebit. Din păcate nu toţi creştinii acceptă această logică. De aceea, o cateheză despre Maica Domnului este binevenită, din cel puţin două puncte de vedere: 1. Pentru a evidenţia temeiurile de bază ale cinstirii; 2. Pentru a răspunde atacurilor nedrepte din partea sectarilor. 
  1. ANUNŢAREA TEMEI:

De ce (nu) postim?

Civilizaţia materialistă a strâmbat înţelegerea postului

Civilizaţia noastră materialistă şi iubitoare de plăceri a strâmbat această înţelegere. Mi-aduc iarăşi aminte de convorbirea dintre un reprezentant al acestui duh şi un părinte duhovnicesc, care stăruia asupra marii necesităţi a postului pentru viaţa creştină. „Preacuvioase, zicea acela, a trecut vremea aceea, acum s-au schimbat lucrurile!

Mi-aduc aminte din copilărie, cu câtă evlavie era ţinut postul atunci! Nu se făcea excepţie de la post, nici pentru caz de boală, nici pentru cei mici, toţi îl ţineam cu severitate. Sfântul şi Marele Post al Păresimilor era aşteptat ca un mare eveniment.

Erau vase anume păstrate pentru Postul Mare. Şi cu câtă primeneală sufletească ajungeam la Sfintele Paşti! „Se poate să nu ţii postul? Domnul Hristos a postit patruzeci de zile pentru păcatele noastre şi noi să nu postim? Mare păcat să calci rânduială postului!” Aşa gândeau creştinii ortodocşi de altădată.

Semnificația postului și sărbătorii Adormirii Maicii Domnului

Pr. Ioan Valentin Istrati

Postul și sărbătoarea au pătruns la noi odată cu generalizarea cultului mariologic în Răsărit, prin secolul al V-lea. Românii i-au acordat o cinstire deosebită, sărbătoarea fiind aşteptată, după unele tradiţii, cu aproape aceeaşi bucurie ca Paştele sau Crăciunul. O dovadă a acestei cinstiri este şi postul de două săptămâni care precede sărbătoarea şi care se ţine de către creştini pretutindeni, "căci postul ei a fost ţinut mai abitir ca al Crăciunului", după cum arată tradiţia. Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului este cinstită și prin mulțimea de biserici care poartă acest hram. La început durata postului Adormirii Maicii Domnului era diferită pentru creștini, cei din Antiohia posteau o zi, pe 6 august, în vreme ce la Ierusalim acest post ținea opt zile. Existau și creștini care posteau toată luna august, în vreme ce alții posteau în luna septembrie. Uniformizarea datei și a duratei postului a avut loc în sec. al XII-lea, la sinodul local din Constantinopol (1166), condus de patriarhul ecumenic Luca Crysoverghis. Aici s-a stabilit ca acest post sa fie ținut începând cu 1 august și să se termine pe 15 august, ziua prăznuirii Adormirii Maicii Domnului.

Există rânduiala ca împreună cu slujba Vecerniei să se săvârșească în această perioadă a postului și cele două Paraclise ale Fecioarei Maria, iar în ajunul praznicului, Prohodul Maicii Domnului.

duminică, 28 iulie 2019

Vindecarea a doi orbi si a unui mut din Capernaum

 SF.TEOFAN ZAVORATUL
[Rom. 15,1-7; Aft. 9,27-35; In. 17,1-13]. ”Dupa credinta voastra fie voua!”, le-a spus Domnul celor doi orbi, si indata s-au deschis ochii lor. Dupa masura credintei omului este si cercetarea lui de catre puterea lui Dumnezeu. Prin credinta se primeste, trece si in ea se salasluieste harul. Asa cum plamanii unuia sunt mai mari, iar ai altuia sunt mai mici, si primii primesc mai mult aer decat cei din urma, tot asa si credinta unuia e mai mare, iar a altuia e mai mica, si prima primeste mai multe daruri de la Domnul, iar cealalta mai putine. Dumnezeu este pretutindeni, cuprinde si tine toate si Se salasluieste cu placere in sufletele omenesti; dar intra in ele nu cu sila, desi este Atotputernic, ci chemandu-le, caci nu voieste sa strice stapanirea pe care i-a dat-o omului asupra vointei sale. Pe cel ce se deschide prin credinta il umple Dumnezeu cu daruri peste masura; in cel care se zavoraste prin necredinta nu intra chiar de ar fi aproape. Doamne! Adauga-ne credinta, fiindca si credinta tot darul Tau este. Fiecare din noi insa se cade sa marturiseasca: ”Iar eu sarac sunt si sarman” (Ps. 69, 6).

Taina iertării păcatelor

PR. PROF. DR. VASILE MIHOC
Duminica a VI-a după Rusalii
Evanghelia de la Matei 9,1-8

1 Intrând în corabie, Iisus a trecut şi a venit în cetatea Sa. 2 Şi iată, I-au adus un slăbănog zăcând pe pat. Şi Iisus, văzând credinţa lor, a zis slăbănogului: Îndrăzneşte, fiule! Iertate sunt păcatele tale! 3 Dar unii dintre cărturari ziceau în sine: Acesta huleşte. 4 Şi Iisus, ştiind gândurile lor, le-a zis: Pentru ce cugetaţi rele în inimile voastre? 5 Căci ce este mai lesne a zice: Iertate sunt păcatele tale, sau a zice: Scoală-te şi umblă? 6 Dar ca să ştiţi că putere are Fiul Omului pe pământ a ierta păcatele, a zis slăbănogului: Scoală-te, ia-ţi patul şi mergi la casa ta. 7 Şi, sculându-se, s-a dus la casa sa. 8 Iar mulţimile, văzând acestea, s-au înspăimântat şi au slăvit pe Dumnezeu, Cel care dă oamenilor asemenea putere.
1. Taina iertării păcatelor. Evanghelia de astăzi ne vorbește despre vindecarea slăbănogului din Capernaum. Accentul teologic în această istorisire mateiană este însă nu atât asupra minunii vindecării trupești, ci asupra unei alte mari minuri de care dă seama această întâmplare, anume minunea (și taina) iertării păcatelor.

Despre vindecarea slăbănogului din Capernaum

Sfântul Ioan Gură de Aur
Evanghelistul Matei numeşte aici Capernaumul oraşul Său. Betleemul a fost oraşul în care S-a născut; Nazaretul, oraşul în care a crescut; iar Capernaumul, oraşul în care a locuit în permanenţă.

Slăbănogul de la Matei este altul decât cel de la Ioan (Ioan 5, 1-15). Unul se află la scăldătoarea Vitezda, celălalt în Capernaum; unul era bolnav de treizeci şi opt de ani; celuilalt nu i se spune vârsta; unul era lipsit de ajutoare; celălalt avea oameni care-l îngrijeau, care-l purtau, care 1-au adus la Iisus. Unuia Domnul îi spune: „Fiule, iertate îţi sunt păcatele” (Matei 9, 2); celuilalt îi zice: „ Vrei să fii sănătos?(Ioan 5, 6). Pe slăbănogul de la Ioan l-a vindecat Domnul într-o sâmbăta (Ioan 5, 10); pe cel de la Matei, în altă zi, nu sâmbăta; că dacă ar fi fost sâmbăta, iudeii L-ar fi învinuit; dar aşa, au tăcut; la vindecarea celui de la Ioan s-au pornit cu prigoană împotriva Lui (Ioan 5, 16).

Predica la Duminica vindecarii slabanogului din Capernaum (Despre rugaciune)

Sfantul Luca al Crimeei
„Povestind despre vindecarea slabanogului, Sfintii Evanghelisti Marcu si Luca spun ca atunci cand l-au adus pe acesta la Domnul, n-au putut sa intre in casa unde Se afla Hristos din cauza multimii poporului. Asa ca s-au urcat pe acoperis, au ridicat acolo patul cu slabanogul, au desfacut acoperisul si l-au coborat in fata Domnului.
Ce eveniment umitor, indraznet, cum nu s-a mai auzit!
Atunci cand desfaceau acoperisul, a cazut lut si praf peste capetele celor ce stateau in casa si peste capul Domnului Hristos. Orice alt om in locul Lui, desigur, s-ar fi revoltat si ar fi raspuns indata oamenilor indrazneti, care l-au umplut de praf. Dar Domnul Iisus Hristos nu le-a spus nici un cuvant de mustrare. In loc de mustrare, El le-a facut o mare binefacere – l-a vindecat pe nefericitul bolnav, spunand ca i se iarta pacatele lui, i-a poruncit sa-si ia patul si sa mearga la casa sa.
Priviti cum au actionat acesti oameni.

vineri, 19 iulie 2019

Ne-ar place să avem şi noi râvna Sfântului Ilie pentru nimicirea răului

Din „Predici la praznice si sarbatori" Arhim. Teofil Paraian

 "Şi toţi Îl încuviinţau şi se mirau de cuvintele harului care ieşeau din gura Lui şi ziceau: Nu este, oare, Acesta fiul lui Iosif? Şi El le-a zis: Cu adevărat Îmi veţi spune această pildă: Doctore, vindecă-te pe tine însuţi! Câte am auzit că s-au făcut în Capernaum, fă şi aici în patria Ta. Şi le-a zis: Adevărat zic vouă că nici un prooroc nu este bine primit în patria sa.
 
Şi adevărat vă spun că multe văduve erau în zilele lui Ilie, în Israel, când s-a închis cerul trei ani şi şase luni, încât a fost foamete mare peste tot pământul. Şi la nici una dintre ele n-a fost trimis Ilie, decât la Sarepta Sidonului, la o femeie văduvă. Şi mulţi leproşi erau în Israel în zilele proorocului Elisei, dar nici unul dintre ei nu s-a curăţat, decât Neeman Sirianul. Şi toţi, în sinagogă, auzind acestea, s-au umplut de mânie. Şi sculându-se, L-au scos afară din cetate şi L-au dus pe sprânceana muntelui, pe care era zidită cetatea lor, ca să-L arunce în prăpastie; Iar El, trecând prin mijlocul lor, S-a dus."

Prăznuirea Sfântului Prooroc Ilie

Arhimandrit Conferenţiar Doctor Vasile Miron


„Auzi-mă, Doamne auzi-mă,
ca să cunoască poporul acesta că Tu,
Doamne, eşti Dumnezeu şi că Tu le
întorci inima la Tine.”
(III Regi, XVIII, 37)

Iubiţi credincioşi!

Când Dumnezeu a pregătit omenirea pentru venirea pe pământ a Domnului nostru Iisus Hristos, a ales din rândurile poporului evreu bărbaţi înţelepţi, virtuoşi, drepţi şi cinstiţi ca să călăuzească poporul la lumina dreptei credinţe şi să-l ferească de primejdia căderii în idolatrie.

Asemenea bărbaţi providenţiali au fost profeţii. Inspiraţi de Duhul Sfânt, aceşti mesageri ai voii divine şi organe ale revelaţiei au prevestit viitorul, au condamnat fărădelegea şi păcatul, au transmis oamenilor cuvântul adevărului dumnezeiesc, au cultivat şi apărat credinţa într-un singur Dumnezeu şi au proorocit timpurile mesianice, pregătind astfel calea spre „legea harului şi a adevărului” (I Ioan, I ,17), Legea Noului Testament a Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Predică la sărbătoarea Sf. Proroc Ilie Tesviteanul

Predică a Părintelui prof. dr. Mircea Păcurariu la sărbătoarea Sf. Proroc Ilie Tesviteanul:

Iubiți credincioși,

Profeții sau proorocii Vechiului Testament au fost cei mai de seama trimiși ai lui Dumnezeu și învățători ai poporului biblic, care au păstrat și au apărat credința într-un singur Dumnezeu, pregătind astfel calea pentru Testamentul cel Nou, adică pentru Iisus Hristos. Deci ei au avut două misiuni: pe de o parte, erau aceia prin care Dumnezeu își împărtășea voința Sa, iar pe de altă parte, ei predicau poporului israelitean întoarcerea la calea cea adevărată și vesteau venirea lui Mesia. Predica lor era însoțită de multe ori și de minuni.

Toți profeții au fost chemați la misiune direct de Dumnezeu. Ei făceau parte din diferite seminții ale lui Israel și din diferite pături sociale. Sfânta Scriptură vorbește de un număr destul de mare de profeți. Șirul lor începe cu Moise și se sfârșește cu Sfântul Ioan Bote­zătorul. De obicei, ei se împart în două grupe. Din prima fac parte profeții care și-au scris cuvântările către popor, fiind numiți și profeți noi. Aceștia sunt în număr de 16, și anume: 4 profeți mari: Isaia, Ieremia, Iezechiel și Daniel, și 12 profeți mici: Osea, Ioil, Amos, Avdia, Iona, Miheia, Naum, Avacum, Sofonie, Agheu, Zaharia și Maleahi. Din a doua grupă fac parte profeții care nu și-au scris cuvân­tările, ei fiind, numiți și profeți vechi. Între ei se numără: Samuil, ultimul judecător, Gad, Natan (în vremea lui David), Ahia din Șilo (în vremea lui Solomon), Ilie cu ucenicul său Elisei și mulți alții.

duminică, 30 iunie 2019

Ucenici ai lui Hristos

PR. PROF. DR. VASILE MIHOC
Duminica a II-a după Rusalii a Sfinţilor români)
Evanghelia de la Matei 4,18–23
18 Pe când umbla pe lângă Marea Galileii, a văzut pe doi fraţi, pe Simon ce se numeşte Petru şi pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari. 19 Şi le-a zis: Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni. 20 Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după El. 21 Şi de acolo, mergând mai departe, a văzut alţi doi fraţi, pe Iacov al lui Zevedeu şi pe Ioan fratele lui, în corabie cu Zevedeu, tatăl lor, dregându-şi mrejele şi i-a chemat. 22 Iar ei îndată, lăsând corabia şi pe tatăl lor, au mers după El. 23 Şi a străbătut Iisus toată Galileea, învăţând în sinagogile lor şi propovăduind Evanghelia împărăţiei şi tămăduind toată boala şi toată neputinţa în popor.
1. Două perechi de frați. Evanghelia acestei Duminici ne înfăţişează chemarea de către Iisus a primilor Săi ucenici.

duminică, 23 iunie 2019

Marturisitorii lui Hristos

Sfintenia lui Dumnezeu nu este ceva care se alege si se da numai unora, ci la sfintenia lui Dumnezeu avem acces fiecare. Putem sa devenim fiecare sfinti. Suntem apropiati de sfintenie daca viata noastra este conforma cu randuiala lui Dumnezeu, daca viata noastra implineste poruncile lui Dumnezeu.

Biserica a randuit pentru fiecare Sfant o sarbatoare anume, sarbatoarea trecerii lui spre viata vesnica, sarbatoarea nasterii spre viata cea vesnica. Noi, oamenii, ne serbam ziua nasterii, dar nu stim, de fapt, ca ziua noastra cea mai importanta este ziua botezului nostru, este ziua in care ne-am nascut pentru viata cea noua in Hristos. Ne mai aducem aminte sau retinem ziua in care am fost botezati?

Si iata ca in Duminica dupa Pogorarea Duhului Sfant si dupa Lunea inchinata Sf. Treimi, Biserica ne daruieste Duminica Tuturor Sfintilor. Am putea sa spunem ca se concentreaza in aceasta Duminica rugaciunea Tuturor Sfintilor pentru noi; cu ce scop? Ca sa devenim si noi marturisitori ai lui Hristos. Evanghelia pe care am auzit-o astazi ne atrage atentia ca fiecare dintre noi, care am primit Taina Sf. Botez si ne numim crestini, trebuie sa fim marturisitorii lui Hristos. Prin viata noastra, prin ceea ce facem, trebuie Sa-L marturisim continuu pe Dumnezeu, sa fim marturisitori ai Lui, asa cum au fost modele pentru noi Sfintii. Evanghelia spune: „Cel ce Ma va marturisi pe Mine inaintea Tatalui si Eu il voi marturisi pe el inaintea lui Dumnezeu-Tatal“.

PREDICĂ LA DUMINICA I DUPĂ RUSALII (A TUTUROR SFINŢILOR)

Pr. conf. univ. dr. Constantin Necula
 
Duminica I după Pogorârea Sfântului Duh, a tuturor Sfinţilor. Din Evanghelia de la Matei, capitolul 10, versetele 32-33; 37-38 şi capitolul 19, verse-tele 27-30, citire:

„Zis-a Domnul: «Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisivoi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.
Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult de-cât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine.
Şi cel ce nu-şi ia crucea şi nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine».
Atunci Petru, răspunzând, I-a zis: «Iată, noi am lepădat toate şi Ţi-am urmat Ţie. Ce, oare, va fi no-uă?»

Iar Iisus le-a zis: «Adevărat zic vouă că voi cei ce Mi-aţi urmat Mie, la înnoirea lumii, când Fiul Omului va şedea pe tronul Slavei Sale, veţi şedea şi voi pe douăsprezece tronuri, judecând cele douăsprezece seminţii ale lui Israel. Şi oricine a lăsat fraţi şi surori sau tată sau mamă, sau femei, sau copii sau ţarine, sau case, pentru numele Meu, înmulţit va lua înapoi şi va moşteni viaţa veşnică.
Şi mulţi dintâi vor fi pe urmă, şi cei de pe urmă vor fi întâi».”

Iată, aşadar, iubiţi credincioşi, în Duminica aceasta, prima după Rusalii, că Cina Domnului, începută prin naşterea Bisericiiîn Duminica ce a trecut, se prelungeşte cuvânt lângă cuvânt, taină lângă taină, până la noi. Pentru că „mulţi din cei dintâi vor fi pe urmă şi cei de pe urmă vor fi întâi”.

LA DUMINICA TUTUROR SFINŢILOR: SĂ URMĂM PILDA VIEŢII LOR

(Mc 10, 28-31).

Duminică prăznuim amintirea tuturor Sfinţilor. Biserica noastră învaţă că trebuie să cinstim amintirea sfinţilor şi trebuie să-i rugăm, ca pe nişte slujitori ai lui Dumnezeu, să mijlocească pentru noi şi cererile noastre. Dar, pe lângă această cinstire ce trebuie să o dăm sfinţilor, Biserica îi pune înaintea noastră şi pentru ca să luăm pildă de viaţă de la ei, să ne îndreptăm viaţa pe urmele lor.

Putem noi să mergem pe calea lor? Da, putem! Şi evanghelia de duminică ne învaţă cum trebuie să mergem pe această cale.

Aşa zice Hristos în Evanghelie: „Şi cel ce nu va lua crucea sa şi să vină după Mine nu este Mie vrednic”. Asta înseamnă că numai o singură cale bună de mergere înainte este în această lume: calea ce duce pe urmele lui Hristos. Aceasta este „calea cea strâmtă”, care duce la Împărăţia lui Dumnezeu; şi această cale este plină de greutăţi, de lupte, de jertfe, de râvnă, de răbdare şi suferinţă pentru Hristos şi sufletul nostru şi de aceea zice Hristos că fiecare trebuie să ne luăm şi purtăm crucea noastră.

Norul de martori – Duminica I după Rusalii (a Tuturor Sfinţilor)

PR. PROF. DR. VASILE MIHOC
Evanghelia de la Matei 10,32-35.37-38; 19,27-30
 
1. Toți sfinții. Duhul Sfânt a venit în lume să facă sfinți din toţi cei care-L primesc şi pun în lucrare în viaţa lor darurile şi puterile Sale. De aceea s-a și rânduit sărbătoarea Tuturor Sfinților în prima Duminică după cea a Pogorârii Duhului Sfânt.
 
Pe mulţi sfinţi îi pomenim pe nume, la sărbătorile lor, dar şi în fiecare zi a anului. Calendarul nostru ortodox este plin de nume de sfinţi. Sinaxarul este încă şi mai bogat, căci la fiecare zi ne dă mai multe nume de sfinţi decât cele care încap în calendar. În Vieţile sfinţilor ni se istorisesc multe din faptele acestora, şi mai ales sfârşitul lor bine plăcut lui Dumnezeu. Cu toate acestea, avem conştiinţa că nu toţi sfinţii sunt cunoscuţi. Că nu toate numele sfinţilor au fost reţinute de memoria Bisericii. Iată de ce a socotit Biserica necesară dedicarea unei Duminici din an pomenirii tuturor sfinţilor. Şi anume, aşa cum spuneam, a acestei Duminici, prima după sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt.

sâmbătă, 22 iunie 2019

Predică la Duminica întâia după Rusalii, a Tuturor Sfinţilor

"Zis-a Domnul: Pe cel ce Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl voi mărturisi şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri, iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor. Mă voi lepăda şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri... Cel ce iubeşte pe tatăsau pe mamă mai mult decât pe Mine, acela nu este vrednic de Mine. Cel ce iubeşte pe fiu sau pe fiicămai mult decât pe Mine, acela nu este vrednic de Mine. Şi cel ce nu-şi ia crucea să-Mi urmeze Mie, acela nu este vrednic de Mine" (Matei 10,32-38).

Apostolii care au auzit aceste sentinţe, după cum vedeţi categorice şi severe şi, să recunoaştem, greu de înţeles şi de pus în practică, nedumeriţi l-au pus pe Petru să-L întrebe pe Mântuitorul: "Doamne, iată noi am lăsat toate şi ţi-am urmat Ţie. Ce va fi cu noi?" Mântuitorul i-a consolat: "Adevărat vă grăiesc vouă că, la naşterea a doua a făpturii, când Fiul Omului va şedea pe scaunul slavei Sale, atunci şi voi, cei ce Mi-aţi urmat Mie, veţi şedea pe douăsprezece scaune judecând cele douăsprezece seminţii ale lui Israel"' (Matei 19, 27-28).

După ce i-a răspuns aceasta lui Petru, a mai adăugat însă ceva şi pentru toţi ceilalţi, un cuvânt care se adresa tuturor oamenilor, nu numai apostolilor: "Şi tot cel ce a lăsat case, sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mama, sau soţie, sau copii, sau ţarine pentru numele Meu, va primi însutit şi va moşteni viaţa veşnică" (Matei 19, 29) După ce a spus acestea, a făcut o încheiere cam ciudată şi neaşteptată, faţă de speranţele pe care li le dăduse "însă mulţi din cei dintâi vor fi pe urmă, şi din cei de pe urmă, întâi" (19,30).

PREDICA LA DUMINICA I DUPA RUSALII

Minunat este Dumnezeu întru Sfinţii Săi, Dumnezeul lui Israel (Psalm 67, 36)

Iubiţi fraţi şi surori întru Domnul,

Dacă duminica Cincizecimii ne-a reamintit faptul că fundamentul Bisericii e dumnezeiesc, adică Biserica e creaţia Prea Sfintei Treimi şi nu a oamenilor şi că nu oamenii o conduc ci ei sunt luminaţi şi învăţaţi de Dumnezeu ce să facă în şi cu Biserica Lui, în duminica de azi ni se subliniază faptul că Biserica nu e formată din persoane  identice ci din oameni foarte diferiţi, pentru că şi Sfinţii Bisericii sunt foarte personali în viaţa şi în modul lor de a vedea relaţia lui Dumnezeu cu oamenii.   
De aceea, Biserica nu poate fi înfiinţată şi desfiinţată după bunul plac al oamenilor, pentru că ea are un punct de plecare, Cincizecimea, dar nu şi un punct de desfiinţare a ei şi chiar dacă, pentru o anumită vreme, oameni păcătoşi şi delăsători ar avea un cuvânt  de spus în Biserică… Biserica, prin Sfinţii ei şi prin cei ce se tem de Dumnezeu se vor întoarce, iar şi iar, la normalitatea ascultării de Dumnezeu.

duminică, 16 iunie 2019

Pogorarea IN NOI a Sfantului Duh – conditia mantuirii

“Cel ce a gresit dupa botez, vadit lucru, este dezbracat de Hristos, a pierdut imbrcamintea intru El si trebuie ca zi si noapte, cu credinta, cu post si cu lacrimi, sa ceara o noua imbracaminte in haina dreptatii lui Hristos. Hristos nu-i paraseste pe unii ca acestia cu totul, dar ii face sa-si simta goliciunea si-i misca sa se roage cu smerenie ca sa li se intoarca darul infranarii de la pacate. Cel ce nu este imbracat in Hristos nu poate implini poruncile lui. Sa ne rugam dar lui Hristos – singura noastra nadejde – ca sa ne izbaveasca de ranile patimase, sa ne sfinteasca simturile si sa ne invete pocainta si smerirea inimii. Leacul si tamaduitorul firii noastre slabite si bolnavicioase sunt Biserica si Domnul nostru Iisus Hristos.

Duhul lui Dumnezeu traieste in biserica. Dar in noi traieste, oare, Duhul lui Dumnezeu?

Duhul, unit cu trupul, a fost asezat in lumea lui Dumnezeu ca sa fie preot, ca nu numai el sa traiasca in Dumnezeu, ci si pe toate cele materiale sa le aduca prin el insusi la impartasirea de viata dumnezeiasca.

“Cincizecimea praznuim si venirea Duhului (Stihira la Doamne, strigat-am) – o praznuim nu numai ca pe evenimentul prin care s-a intemeiat Biserica lui Dumnezeu, ci si ca pe un dar de la Dumnezeu, pe care fiecare dintre noi si-l insuseste si care este esential in viata noastra crestina.

Duhul Sfant, pogorandu-Se asupra Apostolilor, nu a ramas numai in ei, ci prin ei, ca prin niste canale, S-a revarsat asupra tuturor credinciosilor, si incepand de atunci traieste si lucreaza in Biserica, renascand la viata duhovniceasca prin Dumnezeiestile Taine, educand si pazind in ea pe fiecare om care devine madular al ei.

ARHIMANDRIT EMILIANOS SIMONOPETRITUL: SFÂNTUL DUH

Sfântul Duh domneşte în întreaga lume, le mişcă pe toate si este cel care înrâureşte viata oamenilor, mai ales viaţa duhovnicească.

[…]

Dar să venim acum la subiectul nostru: Sfântul Duh, Care le susţine pe toate.

În secolul XII î.Hr., trăia în Palestina o femeie evlavioasă, care era stearpă (cf. 3 Jud. 13, 3 ş.u.). Într-o zi, i s-a înfăţişat îngerul Domnului şi i-a spus: „Iată, tu, cea stearpă, vei zămisli un fiu!”, dar nu ai voie să bei nici vin, nici alte băuturi ameţitoare, pentru că „copilul din pântecele tău va fi nazireu al lui Dumnezeu”, va fi afierosit lui Dumnezeu încă din pântecele tău.

Monahul Moise Aghioritul - Agonisirea Sfântului Duh

Potrivit Sfântului Filothei Kokkinos, mi­nunatul biograf al Sfântului Grigorie Palama, pe vremea când Sfântul Grigorie era un tânăr monah în Muntele Athos, i s-a arătat Sfân­tul Ioan Teologul şi i-a spus să se roage neîncetat astfel: „Luminează-mi întunericul, luminează-mi întunericul!“.

În binecunoscuta Filocalie există un cuvânt frumos al sfântului Grigorie către Monahia Xeni[a], unde afirmă că întâiul dar care ni se dă în rugăciune prin Sfântul Duh este pacea gândurilor şi liniştirea inimii. Harul Duhului Sfânt îl face pe cel care se roagă, blând, paşnic, liniştit, fără gân­duri demonice, necurate, pătimaşe. Prin Harul Sfântului Duh şi printr-o smerită nevoinţă per­sonală, se domoleşte marea cea mainainte învolburată.

duminică, 9 iunie 2019

Mânia sfântă a ierarhului Nicolae – expresia iubirii sale mistuitoare pentru Hristos

Răspunde adevărului istoric apărarea curajoasă a credinţei ortodoxe de către sfânt în ambientul ostil şi păgân al vremii. Episodul apărării credinţei ortodoxe de către Nicolae în faţa tuturor ierarhilor adunaţi la Sinodul I Ecumenic este bine cunoscut. Mărturia lui Eustratie de Constantinopol în favoarea acestei afirmaţii este importantă. Criticul german Gustav Anrich acceptă aceste informaţii, găsind-o în Vita per Michelem. O informaţie interesantă aflăm la istoricul bizantin Teodor Lectorul, care a citat lista celor 318 părinţi participanţi la Sinodul I ecumenic de la Niceea pe Nicolae de Mira. Cu toate că unii cercetători cred că oraşul Mira era în secolul al IV-lea prea mic pentru a fi sediu episcopal, totuşi această mărturie este de o importanţă deosebită.

Importanţa Sinodului I Ecumenic pentru Misiunea Biserici

Pr. Lect. Univ. Dr. Gheorghe ISTODOR , 
„Importanţa Sinodului I Ecumenic pentru Misiunea Bisericii”,
 Revista Teologica, nr.3/2007, p.

Preliminarii

Începând din secolul al IV-lea, forma cea mai înaltă a sinoadelor va fi cea „sinoadelor ecumenice”, considerate, pe bună dreptate, expresia desăvârşită a autorităţii bisericeşti.

Ele apar în cursul istoriei atunci când primejdia era mai mare, când rătăcirile de credinţă, stricăciunea moravurilor sau dezbinările ameninţau mai mult unitatea şi stabilitatea Bisericii. În astfel de cazuri, Părinţii adunaţi în sinoade ecumenice şi înzestraţi cu competenţă şi autoritate, defineau adevărurile de credinţă pe baza Sfintei Scripturi şi a Sfintei Tradiţii, judecau asupra învăţăturilor nou apărute în Biserică, aduceau norme pentru disciplina bisericească, revizuiau canoanele anterioare şi exercitau puterea judecătorească în instanţa supremă. Într-un cuvânt, sinoadele ecumenice aveau menirea de a hotărî asupra tuturor problemelor privitoare la esenţa credinţei, la principiile fundamentale ale existenţei şi organizării bisericeşti, fiind totodată şi autorităţile cele mai eficiente pentru păstrarea unităţii Bisericii.

Sfântul Spiridon al Trimitundei la Sinodul I Ecumenic

Cuvintele tale m-au convins, sfinte bătrâne, și minunea mi-a dat certitudinea că ai dreptate. Cred acum. Cred cu toată puterea sufletului meu că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu adevărat și El, de o ființă cu Tatăl.
 
Puțină carte a învățat sfântul, cum știm. Acest lucru totuși nu l-a împiedicat să vină și să ia parte la Sinodul I Ecumenic pe care l-a convocat Constantin cel Mare în anul 325 d. Hr., ca să se astupe gura lui Arie și să-l caterisească. Acest înfricoșător eretic, după cum știm, învăța că Hristos nu este Dumnezeu, ci creatură și făptură a lui Dumnezeu. Această ereticească învățătură a lui a provocat un adevărat cutremur și a tulburat întreaga Biserică creștină.

duminică, 2 iunie 2019

Minunea şi show-ul

  Lumea de azi, abundă in spectacole. Parcă nimic altceva nu este cautat cu mai multă ardoare decat spectacolul.  Daca cineva are de spus ceva, trebuie neapărat sa-l imbrace in haina strălucitoare a show-ului, altfel va trece neobservat, nimeni nu are timp să asculte un mesaj lipsit de senzaţional. Din păcate mulţi creştini pretuiesc credinţa dupa cat de mult spectacol oferă. Smerenia, credinţa simplă, osteneala, metaniile, rugăciunea nu aduc multumire „consumatorilor” de religie . S-a petrecut undeva o minune? Este pe undeva vreun preot care poate să-ţi spună problemele tale inainte de a te vedea? Sau te dezleagă de orice, fără nici o osteneală din partea ta? Acolo e adevărata credinţă, acolo trebuie sa mergem!

VINDECAREA ORBULUI DIN NAŞTERE

 
Este oarecum surprinzător să găsim această Evanghelie la sfârşitul perioadei pascale, pentru că evenimentul pe care îl istoriseşte se găseşte înaintea Patimilor Mântuitorului. Dar acest lucru e legat de pedagogia liturgică a Biseri­cii din Răsărit: primele trei duminici din pe­rioada pascală se concentrează asupra învie­rii lui Hristos, după cum este firesc, iar următoarele trei duminici se concentrează asu­pra tainei apei(2), pentru a ne pregăti pentru Cincizecime, căci apa este unul dintre semne­le cele mai puternice ale Duhului Sfânt. Vizi­unea occidentală este diferită, mai istorică: această Evanghelie se citeşte la sfârşitul Pos­tului, în miercurea Luminării, în ziua în care ochii catehumenilor se deschideau pentru că li se transmitea solemn Simbolul de Credinţă şi Rugăciunea Domnească (Tatăl Nostru)(3).

duminică, 26 mai 2019

"Apa cea vie" este harul mântuitor care adună popoarele în Biserică

Învăţătura centrală a Sfintei Evanghelii din Duminica a V-a după Sfintele Paşti, numită şi Duminica Femeii Samarinence, este faptul că Mântuitorul Iisus Hristos dăruieşte lumii harul mântuitor, numit "apa cea vie". De asemenea, Evanghelia ne mai descoperă trei adevăruri deosebite cu o semnificaţie profundă pentru viaţa noastră. În primul rând, Mântuitorul Iisus Hristos schimbă mentalităţi ostile în atitudini paşnice. În al doilea rând, schimbă viaţa omului păcătos într-o viaţă duhovnicească nouă. Şi în al treilea rând, cheamă la mântuire pe toţi oamenii, indiferent de religie şi de etnie. Îi cheamă să creadă în El şi să dobândească viaţa veşnică. 
 
Mântuitorul Iisus Hristos, iudeul care nu ocoleşte Samaria, ci intră în dialog cu samarinenii, pentru a le binevesti adevărata credinţă

CONVORBIRE MESIANICĂ LA FÂNTÂNA LUI IACOV

În Duminica a cincea după Paşti, Sfântul Ioan Evanghelistul istoriseş­te convorbirea Mântuitorului cu fe­meia samarineancă la fântâna lui Iacov (In 4, 5-42).

Deşi, în aparenţă, un dialog simplu, el exprimă însă un moment însemnat din activitatea mesianică a Mântui­torului. Acest motiv l-a condus pe Iisus până la fântâna lui Iacov, de lângă Sihar.

În timp ce Sfin­ţii Apostoli se îngri­jeau de cele ale Mar- tei, Mântuitorul S-a aşezat pe marginea fântânii să Se odih­nească. Era normal ca la amiază să vină cineva să scoată apă şi care avea să fie samarineanca. Păs­torul cel Bun căuta oaia rătăcită pentru a o aduce la ca­lea adevărului.

În împlinirea acestui ideal sfânt, Domnul Hristos uneori aşteaptă, iar alteori iese El Însuşi întru întâmpi­narea aceluia care are nevoie de milă şi har izbăvitor.

Cand Iisus de prin Iudeea

1. Cand Iisus de prin Iudeea,
S-a intors in Galilea
  /: Drumul inspre tara Sa,
Prin Samaria trecea :/

2. Prin Sihar cand a trecut
In Samaria S-a oprit
/: Langa drum langa fantana
Pentru un ceas de odihna :/

duminică, 19 mai 2019

PREDICĂ LA DUMINICA A IV-A DUPĂ PAŞTI (A SLĂBĂNOGULUI)

Pr. conf. univ. dr. Constantin Necula
 
Hristos a înviat!

Iată-ne ajunşi în cea de-a IV-a Duminică după Învierea Domnului şi, deşi lăsăm în spate sărbătoarea cea mare, iată-ne tot în lumina Învierii, întâlnindu-ne astăzi cu Evanghelia de la Ioan 5, 1-15. Îngăduiţi-mi să luăm aminte la text:

 „După aceea, era o sărbătoare a iudeilor şi Iisus S-a suit la Ierusalim. Iar în Ierusalim, lângă Poarta Oilor, era o scăldătoare, care se numeşte pe evreieşte Vitezda, având cinci pridvoare. În acestea zăceau o mulţime de bolnavi: orbi, şchiopi, uscaţi, aşteptând mişcarea apei. Căci un înger al Domnului se cobora la vreme în scăldătoare şi tulbura apa şi cine intra întâi, după tulburarea apei, se făcea sănătos de orice boală era ţinut.
Şi era acolo un om, care era bolnav de treizeci şi opt de ani.

duminică, 12 mai 2019

Predică la sărbătoarea Izvorul Tămăduirii

Fraţi creştini,

Ne aflăm încă în săptămâna luminată şi în această saptamână ne întâlnim cu o sărbătoare deosebită, în cinstea Maicii Domnului - Maica Domnului care ne aduce un mare dar în viaţa noastră pământească, născând pe Mântuitorul Hristos, Dumnezeul întrupat; Maica Domnului, Mamă bună si preasfântă, care L-a ajutat cu multă dragoste pe Mântuitorul in viata Lui pământească şi a suferit foarte mult, ca o mamă langa Pruncu - Dumnezeu…

Iisus a suferit foarte mult şi ca prunc, de la naşterea Lui în Betleem, până la fuga în Egipt. Iar ea s-a apropiat cu foarte multă dragoste de El şi în copilărie, dar şi mai târziu, cand Iisus a ieşit să vestească Evanghelia Sa în mijlocul mulţimilor şi îi învăţa pe oameni ca nimeni altul. Şi, odată, fariseii şi cărturarii, foarte invidioşi şi geloşi pe El, L-au scos din cetate şi L-au urcat pe sprânceana muntelui, cu gândul să-L arunce în prăpastie. Dar Iisus a trecut foarte liniştit prin mijlocul acelei mulţimi tulburate de ură şi a mers în pace, pe drumul Lui. Maica Domnului însă a leşinat de durere şi de spaimă. Ea era de faţă şi a înţeles că duşmanii voiau să-L distrugă pe Fiul ei iubit. Mai târziu, pe locul acela unde a leşinat sfânta Fecioară s-a ridicat o mănăstire numita mănăstirea Groazei, în amintirea acestui moment de groază adâncă din viaţa Maicii Domnului.